Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demonstratii impotriva fostului director de la AJOFM Mures

Publicat in Romania Libera, marți 7 noiembrie 2006 ·

Angajatii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Mures au intrerupt, ieri, lucrul pentru o ora, declansand un protest spontan impotriva revenirii in functia de director a Reghinei Farcas. Aceasta a obtinut in instanta anularea ordinului de destituire emis de ANOFM. "Am o decizie de suspendare a ordinului prin care am fost destituita. Pana acum nu am aplicat nici macar o sanctiune, nici macar o sanctiune, nici unui salariat", a spus Reghina Farcas, in timp ce era huiduita de catre angajati. Salariatii sustin ca s-au saturat de regimul de teroare la care au fost supusi in timpul cat la carma institutiei s-a aflat sefa demisa. "Motivul protestului este teroarea care a fost in aceasta agentie sub conducerea doamnei Farcas. Noi nu mai vrem sa lucram cu aceasta persoana, vrem sa fim lasati in pace, suntem profesionisti, ne facem munca, dar avem nevoie de un om care sa ne conduca, dar nu in mod despotic, asa cum s-a condus pana in 1990, si cred ca doamna Farcas nu uita, nu vrea sa uite acest mod de a conduce", a declarat liderul sindical Camelia Rad. Angajatii AJOFM mai sustin ca joi vor organiza un miting in fata institutiei, la care va participa tot personalul, chiar si cei din punctele de lucru din judet. Oamenii sustin ca, avand in vedere faptul ca Reghina Farcas este in cercetare administrativa la comisia de disciplina a ANOFM, ar putea influenta cercetarea prin prezenta ei in institutie. Este vorba despre o acuzatie cu privire la lipsa a opt saci cu documente. Cu toate acestea, Reghina Farcas nu se lasa si a spus ca se va prezenta la lucru. Mai mult decat atat, ea sustine ca motivul problemelor pe care le are la AJOFM este unul politic. Aceasta a atras atentia in repetate randuri ca la sefia institutiei a fost numita, dupa suspendarea ei, sotia unuia din liderii PD Mures, Luminita Core. Angajatii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum o ora
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum o ora
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Donald Trump şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a vrut să o interzică atunci când era preşedinte

News.ro acum 27 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum o ora
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum 48 minute
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 4 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Când ajunge Irinuca în România, de fapt. Monica Gabor tocmai a făcut anunțul

Cancan acum o ora
În ultima perioadă, viața lui Irinel Columbeanu nu a fost una prea roz. Fostul milionar a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni, după ce și-a pierdut întreaga avere. Însă, în curând, acesta va avea motive de bucurie, căci Monica Gabor a confirm

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°