Consiliului Naţional de Coordonare al Alianţei, un răspuns ferm în privinţa modului de alcătuire a listelor electorale pentru scrutinul respectiv. Până atunci, conducerea PNL l-a de-semnat pe Bogdan Olteanu drept copreşedinte al viitoarei echipe care va conduce campania electorală a Alianţei D.A. la alegerile pentru PE. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că şi pediştii ar trebui să-şi desemneze o persoană care să se pună de acord cu Olteanu în privinţa planurilor de campanie. "Există o hotărâre la nivelul Alianţei de a participa pe liste comune. Vreau să cred că informaţiile care au apărut, la finele săptămânii trecute, nu sunt adevărate. Nu-mi imaginez altfel decât a merge împreună la alegerile parlamentare. Altă decizie pe care PD ar putea să o ia ar fi un semnal foarte prost pentru electoratul Alianţei", a adăugat liderul liberal. El a refuzat să facă vreo referire la ponderea pe care cele două partide o vor avea pe liste, dacă acestea vor fi comune, însă liberalii susţin că la alcătuirea tabelelor trebuie aplicat cu stricteţe Protocolul Alianţei. Potrivit documentului, în desemnarea candidaţilor fiecărei formaţiuni, rezultatele sondajului realizat la constituirea Alianţei vor cântări 25 la sută, scorul de la locale - 50 la sută şi datele unei cercetări realizate la momentul redactării listelor - 25 la sută. Cu alte cuvinte, potrivit calculului liderilor liberali, PNL va avea o pondere de 1,05, PD - 0,95. Tăriceanu s-a referit şi la reuniunea liderilor democraţi, de la sfârşitul săptămânii trecute, arătând că partenerii de Alianţă au constituit un "cor de acuze la adresa PNL". "Nu ştiu care a fost obiectul acestei reuniuni pe care a avut-o PD. Va trebui, după ce vor trece câteva zile şi se vor mai răcori, să discutăm şi să vedem ce vor, de fapt", a mai spus premierul.
Democraţii preferă alianţa cu Stolojan
Liderii PD au fost surprinşi