Conform noului Cod Rutier, care va intra în vigoare de la 1 decembrie, înainte de începerea cursurilor practice, solicitantul trebuie să promoveze un test de cunoştinţe teoretice în cadrul Conform noului Cod Rutier, care va intra în vigoare de la 1 decembrie, înainte de începerea cursurilor practice, solicitantul trebuie să promoveze un test de cunoştinţe teoretice în cadrul şcolii de şoferi. "Această măsură a fost luată pentru creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice atât a celui de la volan şi instructorului, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic", ne-a declarat subcomisarul Mihai Enache de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere valabil pentru oricare din categoriile A, B, BE şi subcategoriile A1 şi B1 se poate efectua şi de către un instructor auto atestat, în condiţiile legii, şi care are încheiat un contract de colaborare cu şcoala de şoferi autorizată pentru pregătirea candidaţilor. Cursurile practice de învăţare a conducerii se pot efectua şi de către persoanele care nu au încă împlinită vârsta minimă prevăzută de lege, dar nu cu mai mult de 3 luni de la împlinirea acesteia. Fişa medicală se păstrează la unitatea autorizată care a pregătit candidatul. Cererea-tip de programare la examen trebuie să conţină şi semnătura solicitantului, iar pe fişa de şcolarizare se consemnează concluzia medicului.
Condiţii pentru înscrierea la examen Persoana care solicită examinarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: n să aibă vârsta minimă de 16 ani împliniţi, pentru categoriile A1 şi B1 n să aibă vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, pentru categoriile A şi B n să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani împliniţi, pentru categoriile C, CE, D, DE, Tb şi Tv, precum şi pentru subcategoriile D1 şi D1E; n să fie aptă din punct de vedere medical