şi era greu sau, mai bine zis, imposibil de crezut că Tribunalul Special ar fi putut adopta altă decizie. Condamnarea fostului dictator trebuia şi trebuie să constituie un exemplu, demonstrând şi era greu sau, mai bine zis, imposibil de crezut că Tribunalul Special ar fi putut adopta altă decizie. Condamnarea fostului dictator trebuia şi trebuie să constituie un exemplu, demonstrând că reprimarea brutală a propriului popor, încălcarea libertăţii şi demnităţii sale, agresiunile împotriva vecinilor, ca şi genocidul, crimele de război şi crimele împotriva umanităţii nu pot rămâne nepedepsite.Dacă în jurul acestui aspect se conturează un context cvasigeneral, există probabil şi o altă explicaţie pentru care condamnarea la moarte era inevitabilă. Odată cu spulberarea mitului armelor irakiene de distrugere în masă, America avea nevoie să demonstreze că intervenţia sa militară a avut drept scop eradicarea unei dictaturi crude, a unui centru al răului şi a unui permanent pericol la adresa păcii - a se vedea războiul cu Iranul sau ocuparea Kuweitului. Nu pot fi omise nici unele implicaţii electorale, dat fiind că anunţarea sentinţei a precedat cu o zi scrutinul parlamentar din SUA. În fine, este probabil ca, în cerneala cu care a fost redactată sentinţa, să fi amestecat şi câteva picături de petrol, tot aşa după cum şi asupra procesului în sine există unele îndoieli dacă a fost cu adevărat echitabil şi dacă nu era mai bine ca Saddam să fi fost judecat de un tribunal internaţional, mai puţin expus riscurilor politizării.

Explicaţii şi ipoteze pot fi multe, întrebarea care se ridică fiind în ce măsură sentinţa va avea vreo influenţă asupra situaţiei din Irak. Mai degrabă nu, în orice caz o influenţă redusă. Sciziunile etnice şi confesionale în rândurile populaţiei irakiene, între şiiţi, sunniţi şi kurzi, rămân aceleaşi, aşa cum dovedesc, pe de o parte, explozia de bucurie