Desi nu au (si nici nu au avut) proiecte vizibile, continua sa incaseze sute de milioane de la buget pentru "munca" pe care o depun in folosul cetatenilor din circumscriptiile pe care le reprezinta. E vorba despre unii dintre parlamentarii de Alba, ale caror conturi se ingroasa de la o luna la alta, fara ca de numele lor sa se lege vreo realizare la nivel local.
Cel putin doi parlamentari din judet traiesc intr-o discretie deplina, cel putin in raport cu alegatorii lor. Ei au uitat, practic, circumscriptiile in care au fost alesi, cu toate ca nu uita niciodata sa isi ridice de la bancomat indemnizatiile de parlamentar. Este vorba despre "deputatul invizibil" Emilian Cutean (PSD) si despre "anonimul" Cristian Buzea (PRM).
Declaratiile acestora de avere arata faptul ca, pe durata ultimului an fiscal, adica 2005, au incasat sume importante de la Camera Deputatilor, in schimb nu s-au implicat deloc la nivel local.
Emilian Cutean, impus de la centru pe listele PSD, a fost doar de cateva ori in judet de cand a fost ales. Totusi pentru a reprezenta interesele locuitorilor din Alba, acesta a incasat pe durata anului respectiv o suma de 397 de milioane de lei vechi. Acesta avea oricum in conturi aproape 4.000 de euro, peste 220 de milioane si 10.000 de dolari. Cutean si-a mai trecut in declaratia de avere doua masini: o Toyota si o Mazda.
De asemenea, Cristian Valeriu Buzea de la PRM a fost vazut in judet de chiar mai putine ori decat colegul sau de la PSD. El a castigat peste 378 de milioane de lei, pentru activitatea depusa in Parlament. Acesta mai avea in conturi peste 300 de milioane de lei si peste 16.000 de dolari. De numele sau nu se leaga nici un proiect de care circumscriptia sa sa beneficieze direct.
100.000 de forinti pentru cetateanul Mugurel Sarbu
Printre altele, Buzea a bifat la realizari o propunere legislat