Când se poate opera scoaterea din evidenţa cazierului fiscalCâţiva cititori, între care şi dl Vasile Dumitrescu, din sectorul 3, Bucureşti, ne-au solicitat unele lămuriri în legătură cu Când se poate opera scoaterea din evidenţa cazierului fiscal Câţiva cititori, între care şi dl Vasile Dumitrescu, din sectorul 3, Bucureşti, ne-au solicitat unele lămuriri în legătură cu cazierul fiscal. Mai exact, în ce situaţii pot fi scoase din evidenţă persoanele care au date înscrise în cazierul fiscal. Cazierul fiscal, înfiinţat prin Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 (republicată în Monitorul Oficial nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare), este organizat şi funcţionează, la nivel central, la Ministerul Finanţelor Publice, iar la nivel local, în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi la Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili. Prin cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, a asociaţilor, a acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară. Datele privind sancţiunile aplicate pentru asemenea fapte se înscriu în cazierul fiscal numai după ce au rămas definitive şi irevocabile, potrivit normelor legale în vigoare. Certificatul de cazier financiar este obligatoriu: la înfiinţarea societăţilor comerciale de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi; la solicitarea înscrierii asociaţiilor şi fundaţiilor în Registrul de evidenţă a acestora; la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi.
În conformitate cu prevederile legii, persoanele care au date înscrise în cazierul fiscal pot fi scoase din evidenţă în următoarele situaţii:
faptele pe care le-au săvârşit nu m