Compania Microsoft va lansa un serviciu de inchiriere de filme si vanzare de emisiuni TV descarcate de pe Internet prin intermediul platformei online de jocuri video Xbox Live.
Prin lansarea acestui serviciu, Microsoft va intensifica concurenta cu Apple si alte companii de profil, care vor sa profite de pe urma dezvoltarii explozive a transferurilor de fisiere video pe Internet.
Din data de 22 noiembrie, compania va oferi filme produse de Warner Bros si Paramount Pictures si emisiuni TV realizate in studiourile Viacom si CBS prin intermediul platformei Xbox Live Marketplace. In prezent, Xbox Live Marketplace pune la dispozitia utilizatorilor o gama larga de fisiere muzicale si alt continut video. Pentru a beneficia de acest serviciu, utilizatorii trebuie sa se afle in posesia ultimei generatii a consolei de jocuri, Xbox 360. Clientii Microsoft au la dispozitie doua saptamani intre momentul descarcarii si cel al vizionarii unui film. Odata ce a inceput vizionarea propriu-zisa, utilizatorii mai pot pastra fisierul video timp de 24 de ore. Fisierele care contin emisiuni TV urmeaza sa fie vandute, si nu inchiriate, informeaza Reuters, preluata de Mediafax.
Vizionarea de emisiuni TV pe computere, iPod-uri si telefoane mobile a devenit un obicei aproape comun. Astfel, Apple si-a modernizat pagina de Internet iTunes Music Store, oferind vizitatorilor nu numai posibilitatea de a descarca fragmente muzicale, ci si filme, iar popularitatea YouTube, lider mondial in domeniul divertismentului online, a crescut simtitor.
In cursul acestui an, Amazon.com a anuntat ca va incepe comercializarea de filme prin intermediul magazinului virtual.
Compania Microsoft va lansa un serviciu de inchiriere de filme si vanzare de emisiuni TV descarcate de pe Internet prin intermediul platformei online de jocuri video Xbox Live.
Prin lansarea acestui serviciu, M