- Diverse - nr. 220 / 8 Noiembrie, 2006 Perioada care a urmat impresionismului a fost legata de numele a patru mari titani ai picturii universale ce au innobilat prin operele lor sfarsitul secolului al XIX-lea si primii ani ai secolului al XX-lea: Paul Cézanne, Paul Gaugain, Vincent van Gogh, Henri de Toulouse - Lautrec. Toti au beneficiat de marile cuceriri ale impresionismului, mai ales in ceea ce priveste luminarea paletei, cunoasterea teoriei culorilor. La 19 ianuarie 1839, se naste Paul Cézanne la Aix - en Provence - oras in apropierea Marsiliei si a Marii Mediterane. Tatal sau, Louis Auguste - negustor, priceput in afaceri, in 1848 infiinteaza prima banca din oras, asigurand familiei o situatie materiala prospera. In 1852, Paul Cézanne urmeaza cursurile Colegiului Bourbon, unde, alaturi de educatia religioasa, dobandeste temeinice cunostinte umaniste, legand o prietenie sincera cu colegii Emile Zola, Baptistin Baille. Studiile la care il obliga tatal sau nu-l preocupa pe Cézanne. In ciuda acestui fapt, in 1858, se inscrie la Facultatea de Drept din Aix, dar in acelasi timp il roaga pe Zola sa se intereseze de examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Paris. In septembrie 1861, pleaca la Paris, unde descopera marile muzee si unde poate copia operele marilor artisti. Se duce frecvent la Academia "Charles Suisse" pentru a participa la ore de desen. La academie face cunostinta cu Camille Pissaro, care il sfatuieste sa picteze si in aer liber. In 1864, Cézanne face o calatorie la Estaque, in apropiere de Marsilia. Acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictura. Tot aici o va cunoaste pe Hortense Fiquet,care mai tarziu ii va deveni sotie. In 1874, la insistenta lui Pissaro, Cézanne este prezent la prima expozitie impresionista la Paris, in atelierul lui Nadar din bulevardul Capucines, cu trei lucrari. Din impresionism, Cézanne a pastrat doar