Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facilităţi absurde

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 8 noiembrie 2006 ·

De şapte ani, în Legea 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap este prevăzut ca orbii să beneficieze de abonament gratuit pentru TV, iar surzii de impulsuri telefonice pe banii statului. Nici persoanele cu handicap locomotor nu au fost uitate. Astfel că parlamentarii le-au acordat acestora abonamente gratuite pe toate mijloacele de transport, în condiţiile în care doar cinci autobuze care circulă prin Târgu Mureş posedă rampă, iar trenurile autohtone nu au nici ele această facilitate. Numărul persoanelor din judeţul Mureş, care se încadrează la gradul I de handicap, şi beneficiază de cele mai multe facilităţi este de 913 cu asistent personal şi 454 fără asistent personal.

Pentru toate facilităţile de care beneficiază categoriile mai sus amintite, până la 1 octombrie 2006, bugetul statului a alocat prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), pentru judeţul Mureş, 129.160.000 ROL. O parte din facilităţi şi anume indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap sunt suportate de primării. Statul mai plăteşte pentru handicapaţi şi abonamentul pentru energia electrică şi taxele pentru servicii hoteliere. Drepturile aberante le sunt acordate acestor categorii de persoane prin intermediul Legii 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Mai exact, la secţiunea "Drepturi de care beneficiază adulţii cu handicap", la articolul 19, litera "e" este specificat: "scutire de la plata taxelor de abonament pentru adulţii cu handicap grav, deţinători de aparate de radio şi televizoare". La litera "f" se continuă cu precizarea că această categorie beneficiază de "prioritate la instalarea postului telefonic şi scutire de la plata abonamentului telefonic cu 100 de impulsuri incluse". Mai mult, actul normativ precizează că şi familiile acestora beneficiază de aceste facilităţ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 55 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov: Rafale ce vor depăși 70-90 km/h și grindină de dimensiuni medii / Zboruri deviate

HotNews acum 17 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 3 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°