Nivelul restantelor la Biroul de Credit a depasit pentru prima data 100 mil. euro, in baza fiind inregistrati 290.000 de debitori cu restante curente.
Restantele clientilor persoane fizice la rambursarea creditelor contractate au ajuns sa depaseasca echivalentul a 100 de milioane de euro in luna octombrie, dupa cum arata datele Biroului de Credit.
In urma cu un an, restantele insumau 42,4 mil. euro, adica de 1,5 ori mai putin. Biroul de Credit acopera inca din primavara trecuta peste 90% din piata bancara.
"In prezent avem inregistrati 290.000 de debitori cu restante curente. Dintre acestia, 240.000 au restante la o singura institutie de credit, in timp ce restul au fost raportati de mai multi participanti la sistem", a declarat pentru ZF Serban Epure, directorul general al Biroului de Credit. In prezent, in baza de date a Biroului de Credit sunt stocate date despre aproximativ 2 milioane de persoane, aproximativ jumatate dintre acestea fiind raportate cu informatii negative (restante sau savarsirea de infractiuni in relatia cu o institutie de credit).
In octombrie, restantele populatiei au crescut cu 7%, in lei, pana la echivalentul a 373 mil. lei. De altfel, cea mai mare parte a restantelor provine de la credite contractate in lei - 341 mil. lei (echivalentul a 97 mil. euro). Restantele de la creditele in euro totalizeaza 8,4 mil. euro.
Practic, restantele acumulate de populatie au crescut aproape de doua ori mai repede decat creditele contractate in ultimul an. Potrivit ultimelor date ale BNR, creditele contractate de populatie inregistrau o crestere cu 88% (exprimata in euro) in septembrie curent fata de septembrie anul trecut. Desigur, baza de comparatie in cazul restantelor este mult mai mica, ceea ce face ca viteza de crestere sa apara ca fiind mai mare.
Exprimat in euro, creditul contractat de populatie a cr