Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democratii preiau controlul in Congresul American

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 noiembrie 2006 ·

"De la o coasta la alta, americanii au votat pentru schimbare. Astazi am scris istorie", jubileaza Nancy Pelosi, prima femeie din istoria SUA care urmeaza sa preia sefia Camerei Reprezentantilor din Congresul american.

Cei 12 ani de dominatie a republicanilor in Congresul american a luat sfarsit. Desi numararea voturilor dupa alegerile partiale de ieri nu s-a incheiat inca, victoria democratilor e clara in Camera Reprezentantilor, unde au republicanii au pierdut peste 20 de locuri, 15 fiind suficiente pentru o majoritate democrata.

Critica acerba a presedintelui George W. Bush si a razboiului din Irak, Pelosi va detine a treia functie in stat, dupa presedinte si vicepresedintele Dick Cheney. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow, a declarat ca Bush regreta ca “alegerile nu au mers in felul in care ar fi dorit”.

O noua strategie in Irak pare a fi un punct comun intre democrati si republicani, chiar daca primii inclina spre retragere in timp ce ultimii ar dori trimiterea de trupe suplimentare. Presiunile asupra administratiei Bush vor creste, cele mai sumbre previziuni luand in considerare chiar inceperea procesului de destituire a presedintelui. Bush va tine in aceasta dupa-masa (8 seara ora Romaniei) o conferinta de presa considerata esentiala, cu privire la rezultatul alegerilor.

Senatul sta in 8000 de voturi

Daca in Camera Reprezentantilor, rasturnarea raportului de forte e clar, soarta Senatului este inca indecisa. Cursa din Virginia, unde democratul Jim Webb a castigat cu doar 8000 de voturi diferenta este contestata de republicanul George Allen, care cere renumararea voturilor. Procedura s-ar putea lungi in urmatoarele saptamani, amintind de ultimele alegeri prezidentiale din 2004. Esecul lui Allen este spectaculos, cu doar 4 luni in urma el fiind considerat drept potential candidat la prezidentialele din 2008, iar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum o ora
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 52 minute
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 30 minute
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum 19 minute
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum o ora
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

LIVE Naționala României își află ACUM adversarii din preliminariile CM 2026! Toate informațiile de la Zurich

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Încep din nou emoțiile pentru echipa națională a României! De această dată își află adversarii din preliminariile CM 2026. Tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale 2026 are loc ACUM, la Zurich, liveTEXT pe GSP.ro, la TV pe Antena 1 și va f

COSR, CS Dinamo şi ANS, omagii pentru Dan Grecu: "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea

News.ro acum 4 ore
Dan Grecu, "Stăpânul inelelor" s-a transformat în stea. Primul campion mondial din gimnastica românească, medaliat olimpic şi european. Creatorul marilor succese ale gimnasticii masculine româneşti din anii 1988-2004 a plecat dintre noi azi noapte,

Kelemen Hunor, revoltat de expunerea publică a primarului Soos Zoltan cu cătuşele la mâini. „Un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Adevarul acum 36 minute
Kelemen Hunor, Preşedintele UDMR, este indignat de expunerea publică a primarului maghiar din Târgu Mureş cu cătuşele la mâini, după ce acesta a fost reţinut într-un dosar în care este suspectat de luare de mită, în valoare de aproximativ 200.000 de

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 4 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Se înfiinţează o nouă linie de transport cu troleibuze Solaris, în București. Ce alte linii de tramvai se reorganizează

Wall-Street.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că va fi înfiinţată o nouă linie de troleibuze, ca urmare a finalizării lucrărilor la staţia de alimentare electrică Berceni. De asemenea, linia de autobuz 313 va fi înlocuită de linia 73, iar pe acest traseu

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/1°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°