Din '89 incoace se vorbeste de par-teneriatul public-privat ca despre una dintre principalele metode de dezvoltare locala. In realitate, in spatele unui termen pompos se ascund marile tepe trase de primarii bugetului local. Un asemenea parteneriat este, de fapt, o asociere intre comunitatea locala si o firma privata, cu scopul demararii unei afaceri. De obicei, din afacere ar trebui sa existe un profit minim. In cele mai multe cazuri nu se intampla, insa, asa. Comunitatea intra in afacere cu un procent ridicol fata de contributia efectiva la investitie. In toate marile orase din Transilvania sunt exemple de parteneriate esuate, incheiate de municipalitate cu diverse firme. Afacerile oneroase, dezvoltate cu aportul comunitatii sunt prezentate intotdeauna ca un viitor mare succes al edililor. Investitorii care intra in "combinatie" cu primaria sunt perceputi ca niste salvatori ai urbei, iar edilii puncteaza serios la capitolul imagine si mai aduna cateva potentiale voturi pentru un nou mandat. Asa incepe invariabil un parteneriat public-privat, care nu intotdeauna se dovedeste profitabil pentru comunitate. Zeci de hectare de teren, cladiri, utilaje sau chiar bani publici au fost investite de comunitatile locale in afaceri falimentare sau in intreprinderi cu profit minim. Aportul consiliilor locale a fost de obicei subevaluat, primariile neputand controla firma in care s-au asociat, pentru ca detin putine procente din afacere. Recent, un cotidian regional aborda afacerile Primariei Cluj-Napoca derulate in parteneriat public-privat. Aproape toate investitiile facute de municipalitate au fost nerentabile. Contractele incheiate in perioada "epocii Funar" au adus bani foarte putini in visteria orasului. Din pacate, cei care au venit dupa Funar nu au avut prea multe de reparat. Contractele incheiate pe termen lung nu pot fi atacate cu succes in instanta, pentru ca "baie