Pentru orice observator atent al vietii politice din Romania este clar ca sistemul nu e functional. Chiar daca oficial avem institutii, legi, reguli, dezbateri, putere, opozitie, societate civila, mass-media, in fond ne dam seama ca, in ciuda existentei tuturor acestora, gradul de libertate al unui om obisnuit in fata ineficientei politicienilor este minuscul. Ce poate face un cetatean nemultumit de modul in care alesul sau (primar, consilier local, parlamentar sau presedinte) isi exercita mandatul? Poate da in judecata un primar pentru ca nu rezolva rapid o problema aparuta si sesizata institutiilor pe care acesta le coordoneaza? Probabil ca da, dar sansele sale de reusita sunt nule. Poate atrage atentia mass-media pentru a sesiza problema in cauza si pentru a crea, in acest fel, presiune publica? Da, dar numai daca tema este senzationala si poate, astfel, sa asigure un rating suficient postului de televiziune interesat. Poate sa cointereseze un partid de opozitie sau chiar partidul din care alesul face parte pentru a genera o reactie politica? Si aici raspunsul depinde de disponibilitatea celor care iau decizii in respectivele partide de a prelua teme si de a lovi pe mai departe intr-un demnitar, cu riscul de a strica retelele functionale prin care politicienii devin mai degraba parte dintr-o casta decat voci ale celor care i-au votat.
De fapt, un om obisnuit are foarte putine parghii prin care poate cere socoteala unui ales. In afara votului exercitat o data la patru ani, nu prea poate face nimic. De ce? Pentru ca nici institutiile statului si nici celelalte forme de organizare a vietii politice (partide, organizatii civice) nu dau posibilitatea unui cetatean sa se implice direct in controlarea si sanctionarea unui ales care nu isi exercita mandatul conform celor promise.
La aceasta problema, rezolvarea propusa de politicieni si de reprezentantii s