Asa-zisele dezvaluiri ale lui Liviu Turcu privind colaborarea cu Securitatea a lui Varujan Vosganian si a altor 11 politicieni par a avea un singur scop: compromiterea totala, definitiva, si pe termen lung a oricaror tentative de a deconspira informatorii, colaboratorii si ofiterii de Securitate.
Tehnica folosita, deprinsa fara doar si poate tot de la Securitate, este aceea de a sadi maxima suspiciune asupra oricarui astfel de efort, de a crea un cerc vicios perfect, din care sa nu putem iesi niciodata. Este o prelungire, ce-i drept mult mai sofisticata, a ceea ce a incercat Dan Voiculescu atunci cind zicea ca toti am fost turnatori si, prin urmare, de ce sa ne luam numai de el.
Incepind cu interviul acordat „Vocii Americii“ in noiembrie 1989 si pina recent, lucrarile si articolele lui Liviu Turcu au fost total lipsite de sex-appeal jurnalistic, de elemente care sa ne surprinda, cu nume, prenume, eventual si grad.
Desi poate bine fundamentate teoretic si academic, acestora le-a lipsit acea concretete pe care am astepta-o, cu sufletul la gura, de la un fost spion. Si dintr-o data Liviu Turcu devine foarte concret: Varujan Vosganian a fost colaborator al Securitatii, punct. Atit, nici o proba in plus, doar un indiciu foarte vag: l-a recrutat un subordonat de-al sau, caruia insa refuza sa-i dea numele.
Din acel moment, Liviu Turcu construieste edificiul menit a-i credibiliza afirmatia. Sint aruncate in joc reputatia sa, cunostintele teoretice despre sistemul Securitatii si motivatia pentru care a trebuit sa devina concret, adica pericolul ca Rrrromania sa trimita la Bruxelles un comisar european cu asa trecut.
Cind ipoteza ca fostul contabil de la fabrica de bere Bragadiru sa fi fost informator pierdea tot mai mult din consistenta, iar reputatia domnului Turcu incepea sa sufere, acesta recidiveaza. Intrerupe ia