Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2% - impozit pentru microîntreprinderi

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 8 noiembrie 2006 ·

Potrivit proiectului de lege privind normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, anul viitor toate microîntreprinderile vor beneficia de impozitul preferenţial pe venit de 2%.

Normele elimină pentru anul viitor prevederea Codului fiscal care spune că o microîntreprindere este acea firmă care realizează alte venituri decât cele din consultanţă şi management în proporţie de peste 50% din veniturile totale. Proiectul prevede că analiza îndeplinirii acestei condiţii se va efectua pentru anul fiscal 2008 şi pentru anii fiscali următori. Astfel, oricare ar fi obiectul de activitate al microîntreprinderii, aceasta va beneficia anul viitor de un impozit de 2% pe venit.

La începutul acestui an, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu (foto), anunţa că va elimina acest regim fiscal preferenţial pentru că nu vrea cote diferenţiate de impozitare. El spunea atunci că majoritatea microfirmelor sunt înfiinţate pentru încasarea salariilor, din statistici reieşind că multe au un singur angajat. În aceste condiţii, Vlădescu anunţa că şi microfirmele ar fi urmat să plătească din 2007 un impozit de 16% pe profit. Parlamentarii au decis însă altfel, scăzând chiar nivelul impozitului de la 3% la 2%. La insistenţele Guvernului, au amendat, totuşi, firmele de consultanţă.

Vlădescu se temea de faptul că persoanele fizice îşi pot face microfirme, fiind angajaţi unici ale acestora, după care fac contract de prestări servicii cu companiile la care lucrează, urmând să plătească un impozit pe venit de doar 3% sau, după cum spune proiectul amintit, de chiar 2%, nu de 16% cât ar trebui să se plătească în relaţia angajat – angajator.

83% dintre firmele româneşti sunt microîntreprinderi. O astfel de firmă trebuie să îndeplinească două condiţii: să aibă maximum nouă angajaţi şi să realizeze venituri de maximum 100.000 de euro pe an. Proiectul normelor de aplicare a C

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 12 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 13 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 9 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°