Ieri dimineata, un barbat care a urcat pe antena aflata linga sediul televiziunii Antena 1, a cerut dreptate, de la 35 de metri inaltime, amenintind ca se arunca in gol, ca protest pentru faptul ca cel pe care-l considera ucigasul fratelui sau este cercetat in stare de libertate. Protestatarul este Ionel Barbulescu, fratele lui Mihail Barbulescu, omorit in bataie de un agent de paza al magazinului Diana, unde victima fusese prinsa furind. Rudele au fost indignate de faptul ca agentul respectiv nu a primit mandat de arestare preventiva, fiind cercetat in stare de libertate, pe considerentul ca nu prezinta pericol social. La aflarea vestii, plin de furie, unul dintre fratii celui decedat s-a urcat in virful antenei si a inceput sa tipe: "Fratele meu a fost omorit in bataie, iar ucigasul este liber! I-au dat drumul, pentru ca nu este un pericol pentru societate! Fratele meu este mort, pe masa, si ala care l-a omorit este liber!". In timp ce lumea se adunase ca la urs, in zona au aparut politisti, jandarmi, pompierii si Salvarea, toti urmarindu-l cu privirea pe cel care statea agatat in virful antenei. De asemenea, au venit si citeva dintre rudele lui Ionel Barbulescu, care i-au cerut sa coboare, pentru ca nu merita sa mai moara unul dintre ei. Ana Barbulescu, una dintre surori, avind copilul celui ucis in brate, tipa si ea de mama focului: "Fratiorul meu, mi l-au omorit in bataie la supermarket, au sarit pe el ca niste ciini si i-au rupt ficatul, si acum sint liberi, nimeni nu le face nimic. Copilul asta nu mai are tata si cei care l-au ucis sint in libertate! Ce dreptate este asta? Puteau sa-l ancheteze, sa-l bage la puscarie, dar nu sa ni-l omoare!". Politistii au condus-o pe femeie la salvare, pentru a se linisti si a nu pune sare pe rana, pentru cel care, aflat la inaltime, putea sa comita un gest necugetat.
"Nu este drept, asta nu este justit