VINURI EUROPENE Peste doar cateva luni, vinurile romanesti se vor alatura marii familii de vinuri europene. In Romania, vinurile autohtone detin inca suprematia fata de cele de import, cu toate ca acestea din urma au devenit o prezenta constanta pe rafturile supermarketurilor sau a restaurantelor de la noi. Vinurile straine de calitate, o data patrunse pe piata romaneasca, au fost apreciate de diverse categorii sociale, cu exceptia publicului cu un venit sub mediu. Existenta exceptiei se datoreaza lipsei de informatie si comunicare in domeniu, dar si pretului unei sticle cu vin, uneori ridicat din cauza taxelor vamale foarte mari. Dar o data cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, vinurile de import vor fi scutite de o parte din taxe, fapt ce se va reflecta in pretul vinului expus la vanzare.
TENDINTE PE PIATA VINULUI Preferintele romanilor privind consumul de vin sunt in continua schimbare, spune Cristian Lupu, somelier la Depozitul De Vinuri. Se observa o trecere de la consumul de vin dulce si demidulce la consumul de vin sec si demisec. Tendinta este data in principal de canalul Horeca (hoteluri & restaurante & catering), educat in ultimii ani sa asocieze gastronomia cu vinurile. Directia se impune din ce in ce mai mult si in consumul de zi cu zi al romanilor. Producatorii autohtoni de vinuri au inteles trendul actual al consumatorilor din Romania, de aceea cercetarea si lansarea de noi vinuri seci au devenit o prioritate pentru ei. "Clientul este ajutat in alegerea vinului de persoane specializate. Cultura occidentala, care priveste vinul drept aliment, si nu alcool, castiga teren, astfel ponderea vinurilor dulci scade in raport cu cea a vinurilor seci", spune Alex Petroae, administrator la Depozitul De Vinuri.
PREFERINTE DIVERSIFICATE Vinurile straine care se gasesc pe piata romaneasca provin atat din lumea veche a vinului - Italia, Franta sau Spa