La revedere. Probabil. E ultima zi pe Dunare, e 4 a.m., peste un numar redus de ore o luam spre casa. P’aici e relativ festiv, un tort ornat cu versuri din inima de om de marketing, din partea gazdelor. La revedere. Probabil. E ultima zi pe Dunare, e 4 a.m., peste un numar redus de ore o luam spre casa. P’aici e relativ festiv, un tort ornat cu versuri din inima de om de marketing, din partea gazdelor. Niste unii dintre noi striga pe rand membrii echipajului. Mie nu mi-a placut, parca ar fi chemat niste maimute in arena circului ca sa-si faca numarul. Oamenii au intrat in ordine in salon si au bagat niste texte sincere. Cred. Nu parea sa ii fi deranjat prea tare, desi dupa o luna de stat nonstop cu straini de varii feluri nu poti sa nu strangi de gat macar unul, ales absolut la intamplare. Acum doua nopti, Politia de Frontiera ne-a oprit masina. Eram cinci bucati inauntru, amestecati bine dupa un drum inzapezit, plin de curbe, care coboara de la Oravita catre Orsova. Ne-a cerut buletinele si organele au disparut cu ele intr-o chitimie luminata cu o festila sau un bec cu pedale. Ne-am trezit din amorteala orelor de inghesuiala razand. Pe de o parte, pentru ca fiecare dintre noi cei cinci avea CI-ul facut in alt oras, eveniment debusolant pentru un politist clasic. Segundo, asteptand indelung inapoierea plasticelor, am constatat ca nu erau opriti decat soferii care veneau de pe sensul nostru. Pe partea cealalta, chitimia pur si simplu nu avea geam. Nu sta nimeni in frig ca sa pazeasca patria.

Pe barca asta am fost cam mereu 18 oameni. Unu’i modovean, altu’i vrancean, rocker, jazzist, swinger, zgomotos, molatec, mofturos, blazat, naiv, gras, chel, indragostit, stupid etc. Ne-am mancat reciproc zilele. Am petrecut impreuna. Ne-a prins dimineata tot impreuna, scriind depre locuri care nici nu exista pe harta. Am facut-o pentru dvs., pentru noi, pentru