Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In 2007, A&D Pharma s-ar putea lista la Bursa de Valori Bucuresti

Publicat in Curierul, joi 9 noiembrie 2006 ·

Conducerea grupului olandez A&D Pharma intentioneaza sa discute anul viitor posibilitatea listarii la Bursa de Valori Bucuresti.

"Este un subiect ce va fi discutat la nivelul board-ului anul viitor. Sistemul in care ne-am listat noi la Bursa din Londra nu exista pe BVB si, de aceea, nu am vrut sa fim un experiment", a declarat, citat de Mediafax, Dragos Dinu, presedintele A&D Pharma, in cadrul Pharma Business Congress, organizat de Expand Health Romania, companie de consultanta in management si marketing farmaceutic. La sfarsitul lunii octombrie, A&D Pharma a obtinut 120 milioane euro din vanzarea a circa 30% din actiunile totale, intr-o oferta publica initiala, la Bursa din Londra. Prima zi de tranzactionare a actiunilor A&D Pharma la Londra a fost 25 octombrie.

"La inceput a existat o crestere de cateva procente, dar acum cota actiunilor s-a stabilizat", a precizat Dragos Dinu. "Oferta publica initiala a trezit interesul a numerosi investitori din intreaga Europa. Oferta publica initiala si listarea la Bursa de Valori din Londra sunt menite sa imbunatateasca imaginea societatii si sa ne pozitioneze in acelasi grup cu societatile internationale comparabile, precum si sa ne permita accesul pe pietele financiare internationale", mentiona recent Dragos Dinu. Pana in prezent au cumparat actiuni circa 20 de fonduri de investitii, iar 40 au depus oferte.

Listarea la bursa londoneza a confirmat asteptarile companiei

La inceputul lunii octombrie, reprezentantii A&D Pharma anuntau ca, in urma procesului de listare, vor obtine o suma cuprinsa intre 120 si 155 de milioane de euro. De asemenea, compania anticipa o capitalizare bursiera de pana la 450 de milioane de euro. Grupul A&D Pharma a inregistrat in 2005 vanzari consolidate de 247,3 milioane euro si 147,9 milioane euro in primul semestru al anului 2006. Intre 2003 si 2005, vanzarile c

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 10 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 9 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°