Pe parcursul lunii septembrie, comisarii Garzii de Mediu Braila au verificat modul in care agentii economici ce au realizat investitii din fonduri SAPARD respecta conditiile impuse prin acordul de mediu. Totodata, s-a urmarit si stadiul investitiilor. Au fost controlate 23 de obiective, cu 38 de proiecte, pentru care s-au investit nu mai putin de 13,5 milioane de euro, din fonduri SAPARD si 400.000 euro, din Fondul pentru Mediu. S-a constatat ca 18 dintre proiectele pentru care s-au emis acorduri sau notificari nu au mai fost depuse sau nu au fost eligibile, iar alte trei proiecte sint aprobate, dar lucrarile nu au fost demarate. Pina in prezent, au fost finalizate 8 obiective, alte 7 fiind in curs de finalizare. Printre agentii economici braileni care au finalizat obiective cu finantare SAPARD se numara "Agro Periland" Urleasca, cu modernizare ferma vegetala si capacitate tehnologica de procesare seminte; "Marex" SA, infiintare capacitate de abatorizare, transare, depozitare carne de porc; "Maragri Impex" Pietroiu, modernizarea a sapte hale pentru cresterea gainilor; "Vegetal Trading" Tufesti, realizarea unei sectii de macinis si modernizarea depozitului pentru cereale; "Galco" SA, construirea unui incinerator pentru deseuri de origine animala, care urmeaza a fi pus in functiune dupa obtinerea autorizatiei de mediu.
Verificarile efectuate de comisarii de mediu au scos la iveala si doua nereguli, care s-au soldat cu amenzi in valoare totala de 11.000 RON (110 milioane de lei vechi). Una dintre ele viza nerespectarea masurilor de colectare selectiva a deseurilor iar cealalta era legata de functionarea fara autorizatie de mediu.
Pe parcursul lunii septembrie, comisarii Garzii de Mediu Braila au verificat modul in care agentii economici ce au realizat investitii din fonduri SAPARD respecta conditiile impuse prin acordul de mediu. Totodata, s-a urmarit s