Poli a scufundat corabia constanteana • Politehnica Iasi - Farul Constanta 1-0 (0-0), in optimile de finala ale Cupei Romaniei la fotbal • Singurul gol al partidei a fost marcat de Marius Onofras, care a impins in poarta o minge sutata de Onut dintr-o lovitura libera de la 17 metri • Poli a jucat mai mult de 60 minute cu un om mai putin, dupa eliminarea lui Mitrovic • Duminica, iesenii vor intalni din nou Farul, intr-un meci programat la Constanta
Fara multi dintre titulari in garnitura de start si cu un moral serios zdruncinat de ultimele doua esecuri din campionat, fotbalistii ieseni s-au mobilizat extraordinar in meciul de Cupa de ieri, de la Galati, reusind in cele din urma o calificare in sferturile de finala, in dauna Farului. Elevii lui Ionut Popa au avut de surmontat, la Galati, si handicapul eliminarii lui Mitrovic, in minutul 26, dar parca au jucat mai bine in 10, nelasand marinarilor nici o sansa. Oamenii lui Panduru au dominat teritorial, dar s-au izbit de o aparare ieseana in zi mare, iar cand aceasta a fost depasita, a intervenit salutar Razvan Plesca, portarul Politehnicii fiind de departe omul meciului. Astfel, Poli a iesit din pasa neagra din ultimul timp, luand si un ascendent moral in fata Farului, echipa pe care o va intalni si duminica, in etapa a 15-a din Liga 1.
Onofras, omul golurilor decisive
Prima repriza a jocului de ieri a fost una terna, ambele echipe preferand sa prelungeasca la nesfarsit perioada de tatonare, principala preocupare a lor fiind aceea de a nu lua gol. Nici macar eliminarea corecta (pentru cumul de cartonase galbene) a lui Mitrovic, din minutul 26, nu a schimbat aspectul partidei, ocaziile de poarta putand fi, astfel, numarate pe degete. Abia spre finalul primei parti, jocul s-a mai animat, cea care a dat tonul fiind chiar Politehnica. Astfel, in minutul 37, Cernoch l-a lu