Mii de persoane care au participat la inmormantarea celor 18 palestinieni, ucisi ieri intr-un atac israelian, au promis "razbunare", transmite AFP.
17 dintre trupurile neinsufletite, 16 facand parte din aceeasi familie, au fost inmormantate la Cimitirul Martirilor din Beit Hanoun.
"Acest masacru ne determina sa ne razbunam si sa fim mai tari, impreuna", a spus un tanar de 23 de ani care incotea cortegiul funerar.
"Chiar daca continua sa ne ucida, noi nu vom disparea de pe acest pamant", a declarat Akram Kafarna, de 40 de ani, citat de AFP.
Multi dintre cei care au participat la inmormantare au spus ca este, de departe, cea mai neagra zi din viata lor.
Cortegiile funerare au fost purtate pe strazile orasului, intr-un mars traditional, insotite de militanti care au tras focuri de arma in aer.
In Israel, politia a intrat in stare de alerta, pentru a face fata unor eventuale atentate palestiniene. Premierul Ehud Olmert a spus ca atacul a lovit o zona locuita de civili, din cauza unei "erori tehnice".
Pe de alta parte, Consiliul de Securitate al ONU se intruneste, joi, pentru o dezbatere publica asupra evenimentelor sangeroase din Fasia Gaza, scrie AFP. 18 palestinieni, multi femei si copii, au fost ucisi, ieri, intr-un atac al artileriei israeliene.
Reuniunea a fost anuntata in contextul in care Qatarul, singurul stat arab, membru al Consiliului de Securitate, a transmis celorlalte tari un proiect de rezolutie care condamna "masacrul" asupra palestinienilor de catre Israel, in localitatea Beit Hanoun, din nordul Fasiei Gaza.
Textul, facut public, cere "incetarea imediata a focului" intre israelieni si palestinieni, trimiterea unei forte de observatori a Natiunilor Unite pentru a supraveghea armistitiul si formarea unei comisii de ancheta pentru evenimentele de la Beit