Pentru cine nu se lasă înşelat de echipa de zgomote care bate tobele mari în cu totul alte puncte decât cele în care se întâmplă cu adevărat ceva este evident că România se află pe ultima sută de metri a împărţirii prăzii între grupurile de interese şi centrele de putere, înainte ca ţara să devină o pradă liberă pentru oricine doreşte şi are şi forţa necesară, de pe cuprinsul Europei Unite şi a mapamondului cu înalt grad de dezvoltare. De la piaţa energiei până la aceea a informaţiilor, se duce o competiţie surdă, dar dură, pentru achiziţii şi reîmpărţiri de patrimoniu şi active. Vorbeam de energie - un fel de funie în casa spânzuratului. În timp ce simplul cetăţean se gândeşte cu îngrijorare, dacă nu chiar cu spaimă, la dimensiunile pe care le va căpăta factura sa de încălzire - fie că e vorba de gaze, fie de electricitate - producătorii şi distribuitorii îşi freacă mâinile cu satisfacţie: orice e rău pentru cetăţean, e bine pentru ei. E bine pentru cei care au luat Petromul cu totul cu pământul de sub el, pe o sumă care reprezintă abia dublul beneficiului pe un an; e bine pentru cei care transportă petrolul prin conductele fără fund (şi fără inventar!) ale patriei, spre distribuitorii care îl amestecă cu felurite produse secundare neaccizate.

E rău pentru posesorul de maşină care vede că pentru aceeaşi bani, plinul se face tot mai mic! E rău pentru cel care plăteşte electricitatea de parcă ar fi icre negre, dar e bine pentru cei care au achiziţionat transportul său pe mai nimic, sau pentru cei care au cumpărat de la stat energie ieftină pentru a i-o revinde scump. E bine şi pentru cei care au pus mâna pe distribuţia de gaze, după ce celebrii noştri negociatori au ridicat în slăvi preţul cu care cumpărăm metrul cub de la un producător unic care are tarife pentru prieteni şi tarife pentru cei care-i sunt cel mult indiferenţi. E bine şi că miniştrii daţi afară