Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăvara şi toamna sunt mai multe sinucideri

Publicat in Adevarul, joi 9 noiembrie 2006 ·

Nici nu a început bine luna, că deja trei persoane s-au decis să-şi pună capăt zilelor în judeţul Mureş. Este vorba de o tânără însărcinată, de 22 de ani, din comuna Pănet, un fost Nici nu a început bine luna, că deja trei persoane s-au decis să-şi pună capăt zilelor în judeţul Mureş. Este vorba de o tânără însărcinată, de 22 de ani, din comuna Pănet, un fost puşcăriaş din Sângeorgiu de Pădure, care s-a spânzurat după ce tocmai îşi violase nepoata minoră, şi un bărbat din Sângeorgiu de Mureş, părăsit de nevastă, care a ingerat substanţe necesare în agricultură.

Potrivit specialiştilor de la Institutul de medicină legală, judeţul se confruntă cu asemenea pusee de acte suicidale, un alt val înregistrându-se în primăvară. Conf. univ. dr. Hecser Laszlo, directorul Institutului de Medicină Legală Târgu Mureş, susţine că un factor generator ar putea fi şi condiţiile meteorologice. "Potrivit statisticilor realizate de IML, în fiecare primăvară şi toamnă, numărul cazurilor creşte considerabil", a precizat dr. Hecser. Acesta a subliniat că la IML se desfăşoară singurul studiu prospectiv din ţară privind fenomenul suicidar. Potrivit Consiliului Superior al Medicinii Legale, Mureşul ocupă locul cinci pe ţară, peste media naţională, în ceea ce priveşte incidenţa sinuciderilor, cu peste 300 de cazuri înregistrate în ultimii doi ani. Componenţa etnică este un factor determinant, în condiţiile în care 60,7% din sinucigaşii mureşeni sunt etnici maghiari, situaţie similară celor din judeţele Harghita, Covasna şi Satu Mare. Cea mai frecventă metodă a fost spânzurarea, întâlnită în 91% din cazuri, urmată, în ordine, de cele de intoxicaţie, precipitare, înec sau uz de armă albă. Ponderea cea mai mare o au bărbaţii, 80,5%, iar sinuciderea primează în mediul rural, cu o pondere de 70%, unde se întâlnesc şi veniturile cele mai reduse.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 9 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Călin Georgescu, mesaj cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid nici parlamentar și nici neparlamentar

G4Media acum o ora
Călin Georgescu, candidatul cu mesaj pro-rus și anti-occidental care a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale, a anunțat miercuri, cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare, că nu are și nu susține nici un partid. Declarația vine în

Israelul contraatacă la Curtea Penală Internaţională. Vrea să conteste mandatele de arestare împotriva lui Netanyahu şi Gallant

Ziare.com acum 37 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a fost notificată de Israel, despre intenţia sa de a face apel împotriva mandatelor de arestare ce îi vizează pe premierul Benjamin Netanyahu şi pe fostul ministru al apărării, Yoav Gallant, a anunţat miercuri, 27

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°