Conducerea celui mai mare producator de piine din zona - SC "Galmopan" - membru al "Rompan", a anuntat ca, de saptamina viitoare, va proceda la scumpirea pretului de raft al piinii. Concret, "Galmopan" se gindeste la majorari progresive in prima etapa cu 500 lei vechi/bucata la franzela alba de 280 grame. "Deocamdata informatia certa este aceea ca, cel mai probabil de luni 13 noiembrie, pretul piinii la raft va fi cu 500 lei vechi mai mare decit in prezent, ceea ce inseamna 5.500 lei/franzela de 280 grame. Fata de ulterioarele majorari pot sa precizez ca vor fi efectuate calcule amanuntite, principalii indicatori care vor fi luati in calcul fiind, pe de o parte, pretul materiei prime, iar pe de alta parte costurile legale de utilitati", ne-a declarat Doru Resmerita, administratorul unic al "Galmopan". Mai grav este ca, dupa cum a apreciat sursa citata, previziunile la capitolul viitoare scumpiri sint sumbre. Resmerita a explicat ca exista riscul ca, la nivel national, sa se creeze o criza a griului din cauza ca Guvernul au a intervenit in acest an pe piata griului in sensul achizitionarii unor cantitati prin intermediul carora, ulterior, sa intervina in sensul reglarii pretului griului in piata. "Pentru ca nu a folosit mecanismul de interventie, este posibil sa asistam la o dublare a pretului piinii. Productia de griu din acest an ar fi fost suficienta sa acopere necesarul la nivel national de griu pentru panificatie. Guvernul nu a cumparat griu, si traderii au achizitionat cantitati importante pe care le-au exportat. In aceste conditii, ar putea aparea o criza din cauza lipsei de materie prima sau a pretului ridicat in urma importurilor de griu, situatie in care este posibila o dublare a pretului piinii", a spus Rasmerita.
Important de mentionat este ca o parte dintre producatorii locali de piine au procedat inca de ieri la o majorare a pretului piinii, i