Animalele de casa in primejdie Acum cateva zile am iesit cu al meu caine afara. Noaptea, ca`i mai liber. Sa mai ia si el saracu` o gura de aer. Il scot noaptea pentru ca nu`i nimeni pe strada si`l pot lasa liber, sa mai faca si sport un pic... Bineinteles ca, stiind ca nu`i violent, il las fara lesa si botnita. Pentru ca, in locul lui, nu mi`ar face placere sa ma plimb asa... (Cu toate ca, dupa insuratoare, cam asa ma voi plimba, da`... mai e pana atunci, sper).

In fine, revenind la animalele noastre.

Noapte, frumos afara, cam frig, dar acceptabil. Cainele zburda printre boschetii din spatele blocului, adulmecand urme si mirosind tufe si copaci iar eu fumam linistit o tigara, in aceeasi liniste, si imi lasam gandurile sa zburde, mai ceva ca potaia de langa mine.

Dar, ca orice lucru frumos, nu putea dura.

Din intunericul unui gang, apar ei. Organele. De paza si protectie. Nu stiu a cui paza si a cui protectie, dar stiu sigur ca in nici un caz nu protectia mea.

"Buna seara, agent Xulescu si agent Igreculescu de la Sectia n`spe de Politie, un buletin va rog", imi spune cel mai mare dintre ei.

Scot buletinul, i`l dau si astept. S`apuca de notat.

Termina.

"Ce cauti la ora asta aici?" vine intrebarea.

"Aici" fiind langa o banca de pe esplanada din spatele blocului.

"Fumez" raspund, cu toate ca era evident...

Apare al meu caine din boscheti. Isi indeplinise scopul pentru care fusese scos afara, acum se pregatea de mers inapoi in casa.

"E al tau cainele?" ma intreaba iar el, vajnicul aparator al integritatii mele corporale.

"Nu" raspund, nevoind sa fiu eu cel care`i face planul de amenzi.

"Pai vad ca la tine trage", remarca din nou evidentul acest minunat erou modern.

"La mine trag toti cainii, asa`s io, mai prietenos", raspund.

"Stiai ca trebuie sa poarte botnita si