Era in vara anului 1968... Un an deosebit, intr-un deceniu care se bucura de oarecare destindere ideologica. Ceea ce a dus, cum era si firesc, la nasterea a tot felul de iluzii. Anul „Primaverii de la Praga“... Vara invaziei trupelor „Pactului de la Varsovia“ in Cehoslovacia si a refuzului lui Ceausescu de-a le alatura si armata romana. Prilej de mindrie patriotica! Era prima oara cind Romania indraznea sa nu se supuna ordinelor rusesti.

in acest context plin de exaltare si de contradictii, s-a tinut si congresul Uniunii Scriitorilor. Un congres pe masura epocii... Unii scriitori au indraznit sa miriie, sa bombane sau chiar sa le spuna lucrurilor pe nume. La sfirsitul congresului, Nicolae Ceausescu i-a invitat pe toti participantii la un soi de banchet care a avut loc nici nu stiu sa spun unde. La Institutul de agronomie?... „Grupul oniric“ era si el intr-unul din autobuzele care ne transportau hilari si, macar unii din noi, deja usor abtiguiti. La banchet, cind a venit momentul toastelor, Dimov s-a ridicat si s-a dus cu pas nesigur si cam in zigzag spre masa din centru, unde se ospatau Ceausescu si citiva membri foarte importanti ai Partidului si ai Uniunii Scriitorilor. Noi ceilalti ramaseseram departe, nici nu auzeam exact ce spune. A fost lasat sa cuvinteze (ceva in genul: Poezia a slujit dintotdeauna utopia, e rindul utopiei sa ajute poezia...), i s-a raspuns aparent cu bunavointa si Dimov s-a intors la noi, la masa. in momentul acela, Mihnea Gheorghiu s-a sculat si s-a repezit sa-l felicite si sa-i stringa mina. Cu citeva zile inainte, il atacase pe poet intr-un articol, iar acum probabil se temea ca se intoarce roata. Dimov a refuzat sa-i intinda mina. Degeaba incerca vicepresedintele Comitetului National pentru Cultura si Arta sa-i apuce simbolic macar unul din degete. Poetul a ramas teapan, cu pumnii strinsi, ostentativ.

Era inca t