Societatile de asigurare vor putea desfasura si activitati de administrare a fondurilor de pensii facultative, iar brokerii de asigurare sau reasigurare vor putea intermedia si produse ale fondurilor de pensii facultative, stabileste o Ordonanta de Urgenta aprobata in sedinta de miercuri a Guvernului.
Asiguratorii vor avea insa obligatia de a organiza, evidentia si administra toate activele, pasivele, veniturile si cheltuielile aferente activitatii de administrare a fondurilor de pensii facultative, distinct de cele aferente activitatii de asigurare, fara posibilitatea de transfer.
Modificarea legislativa este in concordanta cu normele europene privind activitatile si supravegherea institutiilor privind pensiile ocupationale, care precizeaza, intre altele, ca statele membre trebuie sa aiba posibilitatea de a permite asiguratorilor si altor entitati financiare sa administreze fonduri de pensii ocupationale.
Actul normativ este necesar in conditiile in care Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private va incepe sa autorizeze administratori de fonduri de pensii facultative. In absenta noilor prevederi, societatile de asigurare si brokerii de asigurare sau reasigurare nu ar fi putut desfasura acest tip de activitate.
O alta modificare a prevederilor in domeniul intermedierii in asigurari are drept scop crearea cadrului legislativ care sa permita furnizarea de produse de asigurari si de catre institutiile financiare nebancare. Conditia este ca aceste produse sa fie complementare celor furnizate de catre institutiile financiare nebancare.
Actul normativ a fost promovat dupa consultarea cu asociatiile profesionale ale asiguratorilor si brokerilor de asigurare, precum si cu alte institutii din domeniul financiar-bancar.
Societatile de asigurare vor putea desfasura si activitati de administrare a fondu