Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancerul in gura este agresiv

Publicat in Jurnalul, vineri 10 noiembrie 2006 ·

PULSUL MEDICINEI Cancerul in zona fetei si a gurii, numit cancer oro-maxilo-facial, se raspandeste tot mai mult, unii trag alarma ca ar ajunge la 4% si partea rea este ca acest cancer este agresiv. Forma lui mai brutala isi gaseste explicatia in faptul ca in zona gurii, fetei si gatului exista o retea mare de vase limfatice prin care pot sa se raspandeasca usor celulele canceroase, sa cuprinda ganglionii si sa dea metastaza.

Explica acest cancer oro-maxilo-facial asistent universitar dr. Octavian Dinca, de la Clinica de Chirurgie Oro-maxilo-faciala condusa de prof. Alexandru Bucur, clinica ce face parte din Facultatea de Medicina Dentara. Unul din importantele teluri este sa se previna aparitia acestei forme de cancer. Dar mai exista o indicatie expresa: prin autoexaminare sa se surprinda inca din fazele de inceput. Omul trebuie periodic sa-si inspecteze gura, limba, buzele, partea interioara a obrajilor, pentru a sesiza daca au aparut unele lucruri anormale. Cu atat mai usor cand zona gurii se vizualizeaza lesne. Oamenii trebuie sa se autoexamineze, precum autoinspectia sanilor, in vederea depistarii din vreme a cancerului de san. PULSUL MEDICINEI Cancerul in zona fetei si a gurii, numit cancer oro-maxilo-facial, se raspandeste tot mai mult, unii trag alarma ca ar ajunge la 4% si partea rea este ca acest cancer este agresiv. Forma lui mai brutala isi gaseste explicatia in faptul ca in zona gurii, fetei si gatului exista o retea mare de vase limfatice prin care pot sa se raspandeasca usor celulele canceroase, sa cuprinda ganglionii si sa dea metastaza.

Explica acest cancer oro-maxilo-facial asistent universitar dr. Octavian Dinca, de la Clinica de Chirurgie Oro-maxilo-faciala condusa de prof. Alexandru Bucur, clinica ce face parte din Facultatea de Medicina Dentara. Unul din importantele teluri este sa se previna aparitia acestei forme de cancer. Dar mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 5 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

Parlamentul European votează săptămâna viitoare moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen

Adevarul acum 39 minute
Comisia Europeană condusă de preşedinta Ursula von der Leyen va fi supusă în Parlamentul European (PE) unei moţiuni de cenzură.

Patronatele atacă dur majorările de taxe anunțate de Ilie Bolojan: „Din nou mediul privat și cetățenii vor purta povara”

HotNews acum 33 minute
Confederația Patronală Concordia a declarat, miercuri, într-un comunicat de presă, „că își exprimă profunda îngrijorare și nemulțumire față de pachetul de măsuri fiscale anunțat astăzi de premierul României”. „Deși înțelegem imperativul echilibrării

Adrian Nicușor Nica, noul președinte al ANAF!

Ziua Constanta acum 15 minute
Adrian Nicușor Nica este noul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrviti deciziei de numire, semnată de premierul Ilie Bolojan, și publicată miercuri în Monitorul Oficial. Acesta a deținut funcția de șef al Corpului de contro

Ilie Bolojan spune că primele de pensionare de la CCR sunt imorale. „Ele sunt legale, dacă au bani să le dea”

Adevarul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, 2 iulie, că „primele de pensionare" pe care le solicită judecătorii de la Curtea Constituţională deși sunt legale pot fi considerate, în contextul actual, „imorale".

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Bacalaureat 2025. Rezultatele finale după contestații, publicate de Ministerul Educației

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, în data de 30 iunie 2025, rezultatele finale înregistrate în sesiunea iunie a examenului de Bacalaureat 2025 (după soluționarea contestațiilor). Au fost depuse 39.734 de contestații, reprezentând 13.11%

Blocul Național Sindical susține că măsurile anunțate de Ilie Bolojan „sunt dureroase și nediscutate cu partenerii sociali”

HotNews acum o ora
Blocul Național Sindical (BNS) a transmis un comunicat ca reacție la declarațiile premierului, miercuri, și „solicită consultări reale, transparență și solidaritate în deciziile care afectează întreaga societate”. În comunicatul emis, BNS susține că

Bolojan: Pensiile şi salariile rămân plafonate şi anul viitor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că pensiile şi salariile din sectorul public vor fi plafonate anul viitor. Măsura este temporară şi vine după creşterile mari din 2024, pe care, spune premierul, bugetul statului nu le mai poate susţine.

Vremea

București
acum

24°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

25°
mie.

18°/27°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

11°/30°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

26°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°