- interviu cu Marcello PERA -

(continuare din numărul trecut)

Avînd în vedere faptul că România trăieşte, după epoca comunistă, experienţa unei democraţii tinere, cititorii ar fi interesaţi să afle dacă - în viziunea dumneavoastră -, o democraţie autentică ar putea coexista armonios cu un sistem de valori relativist?

România este o ţară care ajunge la democraţie după ani îndelungaţi de regim neliberal, totalitar, precum cel comunist - regim definit, printre alte caracteristici, de una particulară: negarea religiei şi a oricărui rol al acesteia în societate. Ştim cu toţii că există numeroase aspecte inerente care contribuie la definirea unei ţări ca fiind democratică: nu numai alegeri sau Parlament libere, ci şi moduri specifice de convieţuire, coduri legislative, tribunale, curţi constituţionale independente, existenţa instituţiilor cu caracter civil, precum societatea civilă - diferită de cea politică, presă liberă, asociaţii, universităţi etc. Democraţia reprezintă atît un complex de instituţii, cît şi un complex de obiceiuri şi tradiţii care se reînnoieşte în mod continuu. Cred că, în acest sens, România este pe calea cea bună.

Găsesc riscantă ideea - răspîndită în rîndul multor politicieni - conform căreia democraţia reprezintă chipul instituţional al relativismului moral! O democraţie relativă este goală de semnificaţie. Libertatea şi democraţia sînt inseparabile, întrucît valorile democratice constituie un mijloc pentru a crea, a garanta libertatea autentică a persoanei.

Căci, în viziunea mea, filosofia relativistă este incompatibilă cu conceptul de democraţie. Întrucît, conform filosofiei relativiste, toate stilurile de viaţă, toate culturile, toate civilizaţiile au aceeaşi valoare, aceeaşi demnitate, neputînd, în consecinţă, fi supuse unei evaluări, neputînd fi considerate unele superioare celorlalte.

Un stat absolut neu