Generalul Omar Bradley (1893-1981) este un nume mare în istoria militară a Statelor Unite. Printre cele mai citate vorbe ale sale, este una care mi se pare obligatoriu de reamintit de cîte ori se deschide subiectul proliferării nucleare: "Lumea noastră aparţine giganţilor nucleari şi piticilor etici. Ştim mai multe despre război decît despre pace şi ştim mai multe despre cum se poate muri decît despre cum se poate trăi".
Urmare a incapacităţii instituţiilor comunităţii internaţionale de a administra dosarele iranian şi coreean în spiritul Tratatului de Neproliferare Nucleară, alte state arabe (Arabia Saudită, Tunisia, Egipt, Maroc, Emiratele Arabe, Algeria) au anunţat ambiţii nucleare. În fond, aceste state se adaugă unei liste mai lungi şi mai vechi de pretendenţi la musculatură nucleară: Indonezia, Singapore, Myanmar (Burma), Venezuela etc. O lume a piticilor etici şi a giganţilor nucleari este, la prima vedere, periculoasă. Războiul rece, însă, a dovedit că piticii etici nu au îndrăzneala de a se înfrunta nuclear - poate şi pentru că precaritatea etică, lipsa oricărei convingeri morale, e un fundament mult prea fragil pentru a susţine o asemenea catastrofică decizie. Îţi trebuie un curaj supraomenesc, vecin cu iresponsabilitatea, să decizi atacul nuclear şi, e limpede, acest curaj nu îşi poate găsi combustia necesară în spaţiul amoralităţii, spaţiul etic de referinţă pentru relaţiile internaţionale ale sfîrşitului de secol XX. Însă, ceea ce se pune acum în discuţie este sistemul internaţional al Tratatului de Neproliferare Nucleară (TNN), ratificat de 188 de state şi prelungit, prin consens, pe o perioadă nedefinită.
Sistemul TNN este destul de simplu şi a operat relativ eficient pînă acum. Scopul ultim este completa dezarmare nucleară şi, pentru atingerea acestui deziderat, TNN se bazează pe trei teze tari, pe trei piloni fundamentali. Primul: ne
