In lumea antichitatilor trebuie sa baletezi cu atentie. Sa nu atingi, sa nu misti ceva, sa nu trezesti la viata povestile inlemnite cu secole in urma in corpul obiectelor expuse. Micile incaperi semiluminate, ticsite pana la suprapunere cu lucruri care au avut candva viata, nu asteapta nici o Estella moderna care sa dea perdeaua la o parte. La o simpla atingere, totul s-ar narui. Aici intra doar cunoscatori. Cu totul altfel stau lucrurile la targurile anticarilor, unde o forfota de piata, amestec de curiozitate si placere, te face sa stai, sa mai stai, sa atingi, sa intrebi, sa te tocmesti si chiar sa ridici tonul. Cunoscatorii insa dispar incet, incet, ca si povestile obiectelor pe care le vand.
Chiar in gura Oborului, pe locul unde in vremuri apuse precupetii cu cobilita si papornitele intrau in mahalaua negustoreasca, pe terenul unde pana nu demult se intindea un parc insalubru, pus jos de primarul Ontanu pentru a construi sediul celei mai elegante primarii din Bucuresti, zeci de tarabe cu obiecte vechi au strans bucurestenii la ceea ce s-a numit Targul Anticarilor. Organizat de doua ori pe an, toamna si primavara, acest targ si-a epuizat cea de a III-a editie fara sa mai beneficieze de mica punere in scena a celorlalte doua: plimbari cu trasuri si automobile interbelice, bataie cu flori, costume de epoca. Doar acrobatii Circului Globus stateau zgribuliti langa microbuzul propriu si infruntau frigul tomnatic de octombrie imbracati sumar ca niste acrobati ce se afla, asteptand sa le vina randul pe scena amenajata in fata primariei. Gura-cascaaaa, oho, cu duiumul: tineri cu mainile in buzunare, mergand cu vreo doi metri inaintea iubitelor care se apropiau de scena mai greu, cocotate pe tocurile cizmulitelor trendy, batrani picati din intamplare pe acolo in timp ce-si scosesera nepoteii la plimbare in parc, gospodine cu sacose in maini, contrariate de
