6. August 1968
Faptul ca devenisem licean nu se reflecta, asa cum sperasera ai mei din tot sufletul, intr-un plus de maturitate din parte-mi.
In schimb, perceptia asupra-mi se inasprise peste noapte. Tot ceea ce inainte trecea drept "copilarie" acum era taxat drept iresponsabilitate sau, mai rau, obraznicie si, chiar mai rau, drept fronda.
Ma confruntam cu catalogari aberante, de care nu ma simteam vinovat si nici nu vedeam cu ce vor fi castigat in gravitate faptele mele, care erau aceleasi si surveneau in urma unor experimente mentale care, puse in practica, se dovedeau, uneori, gresite. Ei, si? Traiam foarte mult inlauntrul meu, construiam dialoguri posibile, probabile, in care imaginam discutii pe diferite teme sau regandeam cate un conflict recent, il reconstituiam, incercand sa inteleg unde fusese punctul slab, care fusese momentul in care pierdusem controlul, care ar fi fost replica cea mai potrivita etc. etc.
De multe ori plecam la scoala avand in cap clara schema discutiei pe care urma sa o am cu preopinentul dar, de cele mai multe ori, respectivul nu mai avea chef de nici o discutie sau pur si simplu uitase; nimeni nu se arata dornic sa priveasca in urma, nici macar cu manie. Toti erau atrasi ca de un vartej, catre maine. Un maine care venea prea repede pentru gustul meu, care nu facea altceva decat sa adanceasca deruta initiala. Impartirea vanitoasa, de catre om, a timpului in ore si zile, faptul de a transforma aceasta conventie intr-o legitate a fost printre primele concepte care au pierdut respectul meu. Am legat, pe cat am putut, pana la limita rezistentei fiziologice, ziua de noapte, clipa de clipa, am lasat inconstientului doar ceea ce mi-a putut fura prin somn, acest virus implicit al existentei.
Ce era sa fac? Am inceput sa notez, ca sa nu uit, tot felul de lucruri: ganduri, citate, versuri - ale altora, cert este ca in
