Primul roman al lui Augustin Buzura, Absenţii este o carte întemeietoare de univers artistic şi totodată de destin literar. O carte cu aură mitică. La începutul anului 1970, cînd a apărut, a provocat un şoc. Mai întîi fiindcă a impus, dintr-o dată, un romancier de mare forţă, şi încă într-un moment literar dominat de o fabuloasă eflorescenţă a romanului românesc, nu într-unul de gol sau de anemie. Moromeţii vol.II, în absenţa stăpînilor, Vestibul (1967), Animale bolnave, Intrusul, Şatra, îngerul a strigat, Interval, Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter, Coborînd, Maimuţele personale, Iarna Fimbul, Cercul (1968), Princepele, F, Ingeniosul bine temperat - Dicţionar onomastic, Prins (1969) sînt cîteva dintre romanele ce alcătuiesc extraordinarul peisaj literar ieşit din ebuliţia creatoare a acelor ani. Apoi fiindcă Absenţii se instala, şi se instala imperial, artistic vorbind, pe un tărîm ce este şi astăzi departe de a se fi epuizat literar, cel al nevrozelor din societăţile închise, fie acestea arhaice, fie aflate sub tiranii politice, cu ori fără dimensiuni ideologice. Cu acest roman, Augustin Buzura a inaugurat în literatura română un univers pînă atunci abia tatonat, dacă nu chiar cu totul inedit. Şi, în sfîrşit, pentru că reperîndu-i post-factum încărcătura explozivă din punctul lor de vedere, autorităţile de atunci au reacţionat în obişnuita manieră a regimurilor dictatoriale, interzicînd cartea, punînd-o la index, cerînd scoaterea ei din biblioteci şi, în cazul în care mai exista în librării, retragerea şi topirea exemplarelor eventual găsite. S-a întîmplat la aproape un an după ce romanul apăruse, timp în care fusese primit sărbătoreşte - revista România literară îi consacrase pe cîteva pagini, fapt neobişnuit, o "masă rotundă" intitulată Cinci critici despre o carte, iar Uniunea Scriitorilor îi atribuise premiul naţional pentru proză. Vreme de două decenii,