Mă sperie adversitatea pe care o provoacă oamenii de cultură printre cetăţenii mînioşi din publicul românesc. Huliganismul de stadion şi de România mare se revarsă şi în lumea, pe care o speram altfel, a celor interesaţi de cultură. Descopăr pe forumuri huiduieli cu care sînt întîmpinaţi oameni care înseamnă ceva în cultura română, dacă îndrăznesc să-şi spună public părerea despre chestiuni care ne privesc pe toţi. Vechea întrebare retorică, apărută în 1990, "Cine e cutare să ne dea lecţii?" a căpătat între timp nenumărate variante. De la "Să ne mai scutească dl Cutare!" pînă la, directul "Hai sictir, băi Cutare!" În rol de Cutare, personalităţi a căror vină, în ochii contestatarilor, e direct proporţională cu notorietatea lor. Autorii unora dintre aceste postări injurioase de pe forumuri îşi declară deschis simpatia faţă de modelul Becali, cel care îşi ridică ignoranţa la rang de virtute şi care, de cînd s-a declarat omul lui Dumnezeu în România, îi spurcă pe toţi cei care îşi permit să-l critice. Această armată de suporteri ai lui Gigi Becali e mai violentă în limbaj decît Becali însuşi, acţionînd la nivel lexical conform sloganului adaptat "Murim, luptăm, pe Gigi îl apărăm!" O parte dintre foştii susţinători ai lui CVTudor, din perioada în care România mare publica liste cu personalităţi care ar fi trebuit condamnate la moarte, s-au repliat în oastea lui Becali, de unde agită crucea şi ciomagul. Chiar dacă Becali se declară anticomunist înverşunat, el e privit de unii dintre fanii lui drept un nou Ceauşescu, reprofilat pe construcţia de biserici şi care dă de la el săracilor, aşa cum li se pare că făcea, prin politică de stat Ceauşescu. După părerea mea, nostalgicii ceauşismului nu se vor lăsa niciodată convinşi că acest semianalfabet care a condus România mai mult de douăzeci de ani e şi azi vinovat de monstruozităţile economice staliniste care ne separă de foste