⢠Ion Vianu, Vasiliu, foi volante, Editura Polirom, 2006.
În 2004, Ion Vianu a publicat primul volum din Arhiva trădării şi a mîniei, avînd în centru un personaj greu creditabil, un "măscărici al istoriei", un duplicitar ale cărui mărturii complicau la nesfîrşit firele povestirii. Cel de-al doilea volum al Arhivei..., publicat anul acesta, se construieşte - prin adiţionări testimoniale sau prin largi volute istorice - în jurul altui personaj ambiguu, medicul psihiatru Vladimir Vasiliu, bătrîn stalinist patetic şi fracturat interior, eşuat la un azil psihiatric şi "elaborînd" o Sistematică a nebuniei inspirată din principiile materialismului dialectic şi istoric. La fel ca în primul volum, personajul revelator, martorul istoriei, este miticul Laban (Radu Popescu-Călăraşi), arhivă vie a ororilor comunismului, reconstituit de fiul său, Dan Naidin, mai întîi din caietele lui Ozias şi acum din "foile volante" ale psihiatrului Vasiliu. Povestitorul este, aşadar, acelaşi Dan Naidin - fiul abandonat al lui Laban şi al Măriei, o ţărancă din Sîmbăta, trecută prin închisorile comuniste -, întors în Bucureştii postrevoluţionari pentru a-şi reface adevărata biografie. Naidin - ultima verigă a unei vechi familii de negustori evrei din Salonic, românizată la sfîrşitul secolului al XIX-lea - e bîntuit de datoria memoriei: o memorie personală (cea reală) şi una istorică (plauzibilă). El îşi reconstituie astfel nu doar propria biografie de copil adoptat, ci şi sensul fatal (amestec de laşitate, nebunie şi uitare) al istoriei recente. Căci balamucul de la Răstoaca Melcilor, guvernat aparent de Vasiliu (principalul interlocutor al lui Naidin), nu este decît imaginea în mic a "Ţării melceşti" cuprinse de revoltă la sfîrşitul lui 1989. O imagine plauzibilă pe care povestitorul implicat o ficţionalizează, dîndu-i coerenţă tocmai prin izolarea parabolică din istoria mare şi arun
