Trei într-o barcă pe o mare învolburată: un musulman, un creştin şi un evreu. Imaginea figurează pe o frescă ce împodobeşte culoarul bibliotecii Mănăstirii Cura de pe muntele Randa, în mijlocul insulei Mallorca. Acolo, filozoful, logicianul şi teologul Raimundus Lullus, vajnic promotor al ecumenismului la cumpăna dintre Evul Mediu tîrziu şi Renaşterea timpurie, s-a retras vreme de mai mulţi ani. S-a consacrat filozofiei, logicii şi teologiei după ce dusese o viaţă mondenă şi de curte. A predat la marile universităţi ale vremii, instituind la cîteva dintre ele studiul limbilor ebraice, arabe şi caldeene. În 1314 regele Jacob al II-lea îl trimite într-o misiune în Tunisia. Un an mai tîrziu, la Bougier, în Algeria, este lapidat de o mulţime de musulmani dezlănţuiţi. Moare la 84 de ani, pe corabie, în drum spre Mallorca.

În scrierea Necredinciosul şi cei trei înţelepţi, Lullus recurge la alegorie pentru a-şi expune convingerile ecumenice: îndemnaţi de nobila doamnă "Inteligentia", cei trei vor să iniţieze o religie universală. Strategia argumentativă a comunicării între cele trei religii monoteiste nu ar trebui să se lase dominată de falsele interpretări şi nici de diferenţele flagrante, ci să se edifice pe fundamentul comun al religiilor abrahamice - recomanda plin de înţelepciune, în urmă cu 800 de ani, filozoful sanctificat între timp de Biserica Catolică.

Reţeta lui Raimundus Lullus rămîne valabilă. Aplicarea ei devine însă tot mai dificilă. Simpla evocare a unor întîmplări recente ar putea ţine piept unor explicaţii, dar şi ispitei de a teoretiza chestiunea în spaţiul destul de restrîns al dezbaterilor din paginile presei. Nu întîmplător, Frankfurter Allgemeine Zeitung inventaria inepţiile debitate, în ultimii ani, despre războiul religiilor, coliziunea culturilor ş.a.m.d. Deşi despre un război al culturilor nu poate fi încă vorba în adevăratul sens