Gradina Zoologica din Hunedoara este pe cale de a fi sanctionata de Garda de Mediu din cauza ca nu a respectat programul de conformare privind alinierea la normele Comisiei Europene si nu a realizat ceea ce i s-a solicitat odata cu eliberarea autorizatiei de mediu.
Chiar daca motivele sanctiunii sunt reale si de necontestat, cele 70 de animale de aici par a fi cei mai mari poluatori ai judetului din ultima perioada, daca tinem cont de faptul ca societati mai mari, cum ar fi compania miniera "MINVEST" Deva sau "Hidroconstructia", au scapat doar cu avertisment.
Pentru alinierea la normele CE, reprezentantii Gradinii Zoologice trebuie, printre altele, sa dubleze gardurile de protectie, sa amenajeze platforme de beton special, astfel incat dejectiile de la animale sa nu polueze mediul inconjurator, precum si sa amenajeze custi mai mari pentru cele circa 70 de animale gazduite aici.
Lucrarile cuprinse in acest program de conformare ar fi trebuit sa demareze, potrivit conducerii institutiei, in 31 octombrie si trebuie finalizate pana in data de 17 noiembrie 2007.
Directorul Gradinii Zoologice, aflata in subordinea Primariei Hunedoara, Ciprian Hodor, a declarat ca au demarat ceea ce si-au propus, insa in ordinea pe care au considerat-o prioritara. "Am inceput lucrarile la sala de tratament si consultatii, care noua ni se pare mult mai importanta. Custile in care stau animalele dateaza din anul 1972 si pana acum nu au fost probleme.
Lucrarile trebuiau demarate in 31 octombrie, iar pe 1 noiembrie au si venit in control sa vada ce s-a facut", a precizat acesta.
De asemenea, Hodor a spus ca dejectiile provenite de la animalele de aici nu depasesc 60 de kilograme/luna, astfel ca pericolul de poluare nu este ridicat. Inspectorii de mediu au dec