Poezia Auroră pe creştetul ei solzi triplând lumina goliciunea n-o sperie Alpi ce simt prin înfigere întuneric fără carbon numai intuiţie sfântă. Poem Şi dacă inima noastră întâlneşte pe stradă bocancul lui Dumnezeu e din pricina denivelărilor camarade. 24 sept. 1987 Stam cu întunericul în mine şi aşteptam salvarea Afară era amnezie oraşul imaginar Tubul de oxigen într-o nară sora mea bună moartea şi ea accidentată Trăisem o viaţă pe dos Nu mă gândeam la nimic decât la freziile lui Dumnezeu la braţele lui de miresme Deja se pripăşiseră îngeri prin preajmă Dormeau cu mine în mine antum şi postum Linguşitorii mei pregăteau ferparul cu laude A murit altcineva am aflat din ziare... Vor fi Pe seară vor fi iarăşi uşi trântite şi voci înăbuşite la toate etajele Vor fi mereu lumini la casa muierilor Vor fi destine cu foile greşit numerotate Vor fi îngeri născuţi cu malformaţii Vor fi morţi ghiftuiţi la morgă Vor fi vinovaţi pe banca inocenţilor Vor fi picioruşe de domnişoară alergând prin ploaie Vor fi reproşuri adulări muzici Vor fi bile rostogolite pe parchet la etaj Vor fi gândaci de bucătărie din Asia. Aproape O ajung din urmă şi o întreb dacă este ea Eu sunt îmi răspunde eu în carne şi oase Observând-o atent am dubii este şi nu este ea în acelaşi timp şi totuşi seamănă îmi aprind o ţigară şi ea îşi aprinde o ţigară Chiar aici îi spun am fost părăsit de o femeie acum zece ani care semăna cu dumneata Chiar aici îmi spune am fost părăsită acum zece ani de un bărbat care semăna cu dumneata La ce oră o întreb La 7 fără 20 îmi răspunde La ce oră mă întreabă La 11 şi un sfert îi răspund Atunci suntem aproape noi ne răspundem şi plecăm aproape împreună. Ghişeul Poştei, 1985 Oameni cu ochii închişi aşteaptă în faţa ghişeului fumează dimpotrivă alţii tac Piele pe faţă e spartă de trăsăturile somnolente ale deşertăciunii Ca şi cum ar ţine capul în mâl hibernează nici un impuls nic