Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Genaru

Publicat in Romania Literara, vineri 10 noiembrie 2006 ·

Poezia Auroră pe creştetul ei solzi triplând lumina goliciunea n-o sperie Alpi ce simt prin înfigere întuneric fără carbon numai intuiţie sfântă. Poem Şi dacă inima noastră întâlneşte pe stradă bocancul lui Dumnezeu e din pricina denivelărilor camarade. 24 sept. 1987 Stam cu întunericul în mine şi aşteptam salvarea Afară era amnezie oraşul imaginar Tubul de oxigen într-o nară sora mea bună moartea şi ea accidentată Trăisem o viaţă pe dos Nu mă gândeam la nimic decât la freziile lui Dumnezeu la braţele lui de miresme Deja se pripăşiseră îngeri prin preajmă Dormeau cu mine în mine antum şi postum Linguşitorii mei pregăteau ferparul cu laude A murit altcineva am aflat din ziare... Vor fi Pe seară vor fi iarăşi uşi trântite şi voci înăbuşite la toate etajele Vor fi mereu lumini la casa muierilor Vor fi destine cu foile greşit numerotate Vor fi îngeri născuţi cu malformaţii Vor fi morţi ghiftuiţi la morgă Vor fi vinovaţi pe banca inocenţilor Vor fi picioruşe de domnişoară alergând prin ploaie Vor fi reproşuri adulări muzici Vor fi bile rostogolite pe parchet la etaj Vor fi gândaci de bucătărie din Asia. Aproape O ajung din urmă şi o întreb dacă este ea Eu sunt îmi răspunde eu în carne şi oase Observând-o atent am dubii este şi nu este ea în acelaşi timp şi totuşi seamănă îmi aprind o ţigară şi ea îşi aprinde o ţigară Chiar aici îi spun am fost părăsit de o femeie acum zece ani care semăna cu dumneata Chiar aici îmi spune am fost părăsită acum zece ani de un bărbat care semăna cu dumneata La ce oră o întreb La 7 fără 20 îmi răspunde La ce oră mă întreabă La 11 şi un sfert îi răspund Atunci suntem aproape noi ne răspundem şi plecăm aproape împreună. Ghişeul Poştei, 1985 Oameni cu ochii închişi aşteaptă în faţa ghişeului fumează dimpotrivă alţii tac Piele pe faţă e spartă de trăsăturile somnolente ale deşertăciunii Ca şi cum ar ţine capul în mâl hibernează nici un impuls nic

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax acum 45 minute
ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România. Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat

News.ro acum 52 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”. ”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iud

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum o ora
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

DIGI24: Nicușor Dan a fost surprins când folosea mașina Primăriei Capitalei în timpul campaniei

Gandul acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, în prezent și candidat independent la alegerile prezidențiale din mai, este acuzat că ar fi folosit o mașină ce aparține Primăriei Municipiului București în scopuri electorale, fapt interzis de lege. Mai m

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum o ora
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

România are cea mai mare inflație din UE

Adevarul acum 4 ore
România a avut în martie cea mai mare inflație din UE, de 5,1%, față de media de europeană de 2,5%, a doua cea mai mare rată fiind înregistrată în Ungaria, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat.

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°