Lecturi Parfum gotic imic mai firesc pentru poetul Gheorghe Izbăşescu decât să acuze în noua sa carte realul de melodramă, de vreme ce versurile sale consfinţesc o suprarealitate străbătută de o energie suprafirească, fie că e vorba de agonie sau un nimb de isterie, totul sub semnul expresivităţii debordante, a biografismului provocator, chiar şi atunci când avem parte de un episod nu tocmai vesel: "Sunt în sala de reanimare a spitalului/municipal,/ după ce-am fost operat, cu demnitatea/ tot băţoasă pe piept, în lănţişoare de gumă,/ în şnururi de plastic,/ braţele înţepate cu seringi./ în patul de platină mă pot ridica în coate/ acum,/ unde viaţa speriată se zgâieşte la viaţa de ieri/ să mă recupereze,/ s-asculte vuietul gingaş de semeni tămăduiţi/ cum îşi mişcă undele de cositor/ în fluctuanta oglindă împrejmuită cu sânge". Mereu surprinzător în privinţa logodnei cuvintelor tip "Lyra de nicotină", autorul îşi bazează arta poetică pe propriul aforism, conform căruia "între cine a trăit cu adevărat şi cine/ s-a prefăcut că trăieşte, într-o zi/ o mlaştină de netrecut îi va despărţi". Aforism dar şi viziune artistică, în virtutea căreia unele concesii lexicale izvorâte dintr-un perpetuu teribilism juvenil îşi dau mâna cu tragismul oarecum macabru, citatul eminescian cu climatul eroto-tanatic de o frumuseţe a dicţiei poetice amintind în acelaşi timp de Luis de Gongora, Bacovia şi Gellu Naum: "Ca o scrisoare expediată de primăvară/ când florile dau aspre scântei,/ ea a ajuns la malul Trotuşului/ (unde mi-am tras corabia)/ cândva hipodrom cu turniruri pentru mirese./ Aici cavaleri se năşteau şi sfârşeau,/ sicriu lângă sicriu,/ că până şi râul, circumspect, m-a avertizat/ nu cumva naiada să-mi reteze mâna cu care scriu". Lungul poem în opt părţi numit Portrait d^une femme, este istoria unei aventuroase idile cu o mică Evă; filonul epico-dramatic este pus în slujba aceluiaşi