Le propun, iată, public, colegilor mei de la România literară, o temă pentru viitoarea noastră dezbatere de la Clubul Prometheus: Rubrica săptămânală, cu toate implicaţiile ei. Cred că toţi "rubricarzii" de la revistele culturale ar avea ceva de povestit. În ce mă priveşte, după ce m-am delectat, timp de un an-doi, cu o rubrică fără periodicitate strictă, Neconvenţionale, tentantă prin marea ei libertate, am trecut la disciplina şi stresul pe care le implică scrisul la 7 zile, indiferent de anotimp, stare de spirit sau de sănătate, evenimente personale, oboseală, lene, presiune atmosferică sau poftă de scris. Prima rubrică săptămânală pe care am ţinut-o a fost Cronica literară. Pentru că am început-o imediat după domnul Nicolae Manolescu, campionul absolut al titularilor de rubrici, m-am mirat cât de repede şi-au cârmit o mulţime de autori dedicaţiile şi cărţile către mine (îi admiram mai mult pe cei care continuau să i le dea criticului en titre), astfel încât primeam vreo duzină de volume pe săptămână, din care numai un titlu era ales. Problema principală era aşadar de afinitate electivă, dar uneori interveneau situaţii perturbatoare: când n-aveam timp să citesc un roman sau o carte "grea", alegeam un volum subţire (eventual subţire la figurat) de poezie. Literatura se răzbună însă când nu-i acorzi toată energia: mi-am format convingerea că timpul petrecut cu cititul unei cărţi este invers proporţional cu timpul şi efortul scrierii cronicii. Ca la toate lucrurile importante ale vieţii, cred, calea uşoară devine, cumva, cea mai grea şi mai frustrantă şi calea grea se dovedeşte câştigătoare. Am trecut apoi la rubrici tematice care aveau avantajul că-ţi puneau la dispoziţie un breviar de teme posibile, nu trebuia decât să întinzi mâna ca să dai peste subiect. Iar acum am ajuns la tabletele acestea optimiste sau pesimiste, după caz, fără nici un fel de restricţii. Pare