Mai fumezi, dragă Mircea? Aşează-te pe scaun, gustă din ceaşca cu cafeaua de pe birou, iar eu o să iau loc pe fotoliul în care am stat când ţi-am adus dosarul de Securitate şi ţi-am arătat paginile în care era numele tău, iar tu, după ce ai pălit, mi-ai spus: Nu ştiu! O să-mi aprind o pipă - n-am fumat de ani de zile - şi îţi propun să stăm de vorbă, să alungăm fumul şi fumurile în care vrei te ascunzi... * Recunosc că articolul lui Mircea Iorgulescu, Trei argumente pentru inutilitate (România literară, nr. 39/29 sept. 2006) m-a surprins deoarece îl consideram o persoană inteligentă, subtilă, abilă sau cum îi plăcea să zică: Eu fac politichie literară. Consider că M. I. a făcut o imprudenţă gravă pentru că l-am menajat doi ani de zile - i-am trimis copii ale paginilor din dosar, scrisori, convorbiri telefonice, încercări de explicaţii sincere -, dar acum o să-i pun oglinda în faţă... şi în faţa celorlalţi. Strategia articolelor şi a cronicilor este bine cunoscută: simulare, disimulare, manipulare... amestecul de citate din literatură şi filosofie pentru a deruta cititorul şi a-l influenţa... evidenţierea unor false inadvertenţe, intimidarea adversarului, apoi câteva remarci privitoare la textul încriminat... parcă îl văd şi îl aud: îşi îngroaşă vocea, pune bărbia în piept şi te priveşte cu ochii lui mari, negri şi expresivi... Şi-a creat un stil şi este bun comediant... arogant, tranşant, superior Trei argumente pentru inutilitate, trei focuri de armă şi victima cade la pământ... Uşor! Uşor cu pianul pe scări! Eu am adus pianul să-ţi cânt Recviemul de Mozart şi dacă spargi pianul te las fără muzică... Credeam că după o carieră în care a cunoscut mult succes, tactica şi strategia s-au schimbat, dar m-am înşelat ... iar m-am înşelat... O să prezentăm pe rând analiza făcută de M. Iorgulescu: argumente literare şi cele de conţinut, adică din dosarul de Securitate. Apoi v