Eu sînt contemporanul scrisului meu. Eu sînt contemporanul maşinii mele. Eu sînt contemporanul primarilor mei. Eu sînt contemporanul drumurilor mele. Eu sînt contemporanul contemporanilor mei. Morţii mă-sii, cîte lucruri mă înconjoară şi sînt în viaţa mea şi în viaţă. Şi ce e culmea e că trebuie să-mi trăiesc viaţa pînă la capăt cu parcările mele, contemporanii mei, maşinile mele, drumurile mele, primarii mei, ca eu să mor şi să se nască o altă ordine a vieţii maşinilor, oamenilor, drumurilor, gropilor, primarilor. Culmea este că trebuie să trăiesc viaţa gropilor, primarilor, drumurilor. Limitele lor caraghioase, lipsa lor de vedere, prevedere, tîmpenia lor. Mediocritatea lor. Nici măcar o groapă în România nu e o groapă făcută într-un asfalt de bună calitate. Nici măcar un primar nu e în stare să facă un proiect de perspectivă în privinţa mersului normal cu piciorul, maşina, cu troleibuzul, cu autobuzul, cu tramvaiul, cu metroul. Nici unul. Există vreun plan de decongestionare a Bucureştiului şi nu-l ştim? Ştie vreunul dintre noi vreun proiect de perspectivă în acest sens, să ştim, bă, peste trei ani, patru ani, zece ani nu vom mai sta trei ore între Piaţa Victoriei şi Unirii? Nu. Păi, cum să fie, cînd proiectele se ţin sub control şi sînt date Goldenşliţurilor, iar autobuzele Mercedes aduse noi sînt fără aer condiţionat? Vă daţi seama cu ce minţi pitice sîntem contemporani? Vă daţi seama ce fiare au în cap oamenii ăştia? Vă daţi seama că noi în fiecare zi urmăm neabătut drumurile idioate ale lui Videanu-Băsescu-Lis-Halaicu şi ale altor minţi sclipitoare ale Bucureştiului? Nu sînt vremuri bune sau rele. Nu ne opreşte nimeni să creştem autostrăzi şi drumuri mîine, că fonduri ne aşteaptă, inclusiv pentru drumuri, şosele, poduri, dar parcă nu e drum ăla care nu e înjevrit, înjegoşit de vreun mîrlan de politician. Nu e unul şi nu e nimic care să mişte în ceea ce pr