Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raport de pe frontul de vest

Publicat in Romania Libera, vineri 10 noiembrie 2006 ·

Autoritati locale, parlamentari, lideri de opinie si oameni de afaceri banateni vorbesc de un deceniu despre necesitatea construirii autostrazii de pe Coridorul IV Paneuropean. Principalele motive invocate sunt conectarea la reteaua care duce spre vestul continentului si dezvoltarea economica pe care ar genera-o in vestul tarii. Cu exceptia lui Traian Basescu, care ne-a spus verde in fata in timpul ministeriatului sau la Transporturi (mandatul 1996-2000) ca traficul nu justifica investitia, toti ceilalti ministri si premieri s-au declarat adeptii proiectului. Ne-au fost prezentate termene, solutii de finantare, intr-un cuvant promisiuni cu carul. Intre timp, s-a deschis punctul de trecere a frontierei de la Cenad, fapt care a adus Timisoara la doar o suta si ceva de kilometri de Szeged, locul din care reteaua de autostrazi devine accesibila oricarui banatean, iar investitiile si dezvoltarea economica chiar au devenit, cel putin in Timis, realitate. Cum proiectata autostrada intra in Ungaria pe la Nadlac, pentru banateni cel mai scurt traseu pana la Szeged ramane tot cel prin Sannicolau - Cenad. Adevaratii castigatori din materializarea acestui proiect vor fi doar cei care calatoresc des la Bucuresti si, bineinteles, toti ardelenii si muntenii care locuiesc pe traseu si care vor sa ajunga in Occident. Subiectul s-a inflamat dupa ce un deputat de Galati, fost ministru in cabinetul Nastase, a "descoperit" cu indignare ca in bugetul pe 2007 acestei autostrazi i-a fost alocat doar un procent din suma necesara intregului proiect. Prinsi cu lectiile nefacute, parlamentarii banateni din coalitia majoritara dau din colt in colt si ofera explicatii abracadabrante. Situatia este relativ simpla, chiar daca descurajanta pentru cei care-si pun mari nadejdi in autostrada cu pricina: procentul este destinat cofinantarii proiectului tehnic si de executie si despagubirii proprieta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°