Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ochiul magic

Publicat in Romania Literara, vineri 10 noiembrie 2006 ·

Inşelarea cititorului prin titluri Cronicarul i-a dat dreptate lui Cristian Teodorescu, deţinătorul rubricii "La microscop", atunci când a condamnat, în nr. 44 al revistei noastre, procedeul neavenit al înşelării cititorului prin titluri. Un procedeu de care se cam face abuz în presa noastră şi pe care l-a folosit şi JURNALUL NATIONAL, când a demarat recenta campanie anti-Vosganian. Cu câtă justificată mânie a scris despre acest fapt reprobabil colaboratorul nostru Cristian Teodorescu. Să ne amintim: "Dacă aş fi avut încredere totală în Liviu Turcu, atunci aş fi titrat explicit: Liviu Turcu afirmă că Vosganian a fost informator. Să dai însă pe prima pagină un titlu uriaş, prin care îl faci pe Varujan informator, după care să-l lămureşti pe cititor că asta îşi aminteşte Liviu Turcu, e o porcărie fără margini. Jurnalul naţional îşi permite să murdărească reputaţia unui om, cu un cinism profesional descalificant". Este purul adevăr, şi-a spus Cronicarul citind aceste rânduri de aspră mustrare, dar e încă bine, şi-a spus tot el, că mai există publicaţii care nu procedează în felul Jurnalului naţional. Cum ar fi, desigur, COTIDIANUL, unde veghează confratele Cristian Teodorescu, jurnalistul atât de pornit, cum s-a văzut, împotriva titlurilor strident-acuzatoare prin care e înşelată buna credinţă a cititorului. Cel puţin în pagina culturală a Cotidianului, pe care o gospodăreşte Cristian Teodorescu, astfel de titluri nu au cum să apară. Aşa credea bietul Cronicar, în nesfârşita-i naivitate, până când... ...până când îi fu dat să citească, în Cotidianul din 2 noiembrie, lăţit pe toate cele şase coloane ale paginii culturale, următorul titlu-bombă: "Uniunea Scriitorilor de Turnătorii". Şi cine semnează articolul astfel intitulat? Aici e aici! îl semnează Cristian Teodorescu şi încă cineva, pentru că e scris în colaborare. Dar poate se aduc probe în articol, şi-a spus năucitu

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum o ora
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 13 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, o dată în judeţul Alba şi o dată în judeţul Sibiu. ”La dat

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum 10 ore
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°