De doua luni, mii de afise rosii aratand ca acelea care de obicei anunta spectacole de orice fel - numai cu valente culturale nu - au impanzit Bucurestiul, determinandu-i chiar si pe cei mai indiferenti dintre noi sa afle ca "Stelele Baletului Operei din Paris" vin in Capitala.
Recunosc ca am pornit spre Sala Palatului cu un oarecare scepticism, gandindu-ma cum se impaca un astfel de afis cu patronajul Ministerului Culturii si Cultelor si Ministerul Afacerilor Externe si cu anul francofoniei. S-au pacalit sau nu cei care au dat intre 60 si 350 de RON pe bilet ? Din fericire (sau din nefericire) raspunsul nu este nici alb, nici negru, ci se incadreaza intr-o medie gri.
Este evident ca nu vedem zi de zi la Bucuresti astfel de ansambluri, fie ele si "garnitura a doua", asa cum declara la conferinta de presa unul dintre organizatori. Se pare ca am avut oricum parte de o raritate, pentru ca singurul turneu intreprins de Baletul Operei din Paris in ultimii ani s-a petrecut in Rusia, acest grup de artisti pe care i-am vazut noi la Bucuresti fiind acelasi care a prezentat un spectacol similar la Belgrad in urma cu un an.
Daca, din cand in cand, aveam senzatia ca ansamblurile nu sunt chiar atat de diferite de ceea ce poate reusi baletul Operei bucurestene, trebuie sa recunoastem ca unele momente solistice au fost cu totul deosebite. Iar ceea ce vedem foarte rar la Bucuresti sunt tocmai acele formidabile coregrafii semnate de unele dintre cele mai mari nume ale genului - de la Rudolf Nureev la Georges Balanchine, Maurice Bejart sau William Forsythe.
Deja, in astfel de conditii, un arhicunoscut Pas de deux de Ceaikovski devine o opera de arta asupra careia publicul romanesc deschide ochii cu aviditate, privind delicatele si precisele evolutii ale cuplului de solisti cu o admiratie nedisimulata.
Momentele clasice in coregrafia lui Rudolf Nureev, res
