Daca aspiratia multor prozatori din generatia '60 era sa scrie "romanul obsedantului deceniu", obsesia prozatorilor debutati de curand pare sa fie aceea de a da "romanul generatiei". Un scop firesc, compromis insa in buna masura de tezismul bombastic, de insuficientele compozitionale si, nu mai putin, de inflatia de tineri autori care au contribuit la cliseizarea prematura a formulei.

Prin urmare, cat timp romanele cu pricina arata de parca ar fi fost trase la xerox, e de inteles ca reteta s-a uzat rapid, facand astfel din ce in ce mai putin probabila o reusita literara pe aceasta filiera. Pana la un punct, Ionut Chiva se incadreaza si el in schema amintita. Muiut, protagonistul romanului sau (69, Editura Polirom, 2004), este un adolescent care isi traieste viata sub semnul unui "misto" generalizat: lumea, gasca, scoala, marea, berea, tipele, totul e "misto". Astfel, nu e de mirare ca, impreuna cu alti doi "crai" (Lazy si Vladimir), Muiut se lasa racolat de un personaj enigmatic (Ochi) care le aranjeaza o suita de spectacole sexuale - in doi, in trei, apoi in cate cati vrei - pentru uzul voyeurilor din "lumea buna" a Capitalei. Fireste, pe parcurs se mai produc si cateva batai, certuri, betii, rupturi si impacari. Insa viata se scurge, cum ar veni, fara conflicte mari. Cel putin pana la moartea lui Ochi. Totul se tulbura atunci: "craii" sufera o severa corectie, Lazy innebuneste, iar Muiut isi pierde urma, retragandu-se "intr-o deprimare stabila si solida ca piatra", tulburata doar de o alta iubire ratata. Astfel incat, la o prima vedere, 69 pare un roman al inconstientei benefice, dar si al constiintei tragice.

Numai ca textul lui Ionut Chiva nu se rezuma la atat. O asemenea incadrare e respinsa ferm de prozator, care sesizeaza conventionalizarea formulei: "Am vrut sa fiu un scriitor roman de succes. Sa vorbesc despre dramele si maniile si debusolarea ge