Din ecuaţia coagulării mişcării sindicale lipseşte confederaţia sindicală Cartel Alfa, care consideră că "pluralismul sindical naţional este o necesitate", a spus Bogdan Hossu, preşedintele Din ecuaţia coagulării mişcării sindicale lipseşte confederaţia sindicală Cartel Alfa, care consideră că "pluralismul sindical naţional este o necesitate", a spus Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa. Celelalte patru confederaţii sindicale vor fuziona într-o singură mişcare socială, care se va numi cel mai probabil Confederaţia Generală a Muncii şi care va fi organizată după modelul Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor, al cărei vicepreşedinte a fost ales Marius Petcu, preşedintele CNSLR Frăţia. Fuziunea celor patru confederaţii nu se va realiza la 1 decembrie, aşa cum se anunţase, ci în primul trimestru al anului următor, până la 31 martie. Cartel Alfa este acuzată şi de blocarea funcţionării Consiliului Economic şi Social (CES). "Lucrurile au devenit simple prin noua organizare a CES: numărul membrilor a crescut de la 27 la 45, locuri împărţite egal între sindicate, patronate şi Guvern", a explicat Marius Petcu. Cartel Alfa nu este de acord cu împărţirea egală a celor 15 locuri, adică 3 membri ai fiecărei confederaţii, considerând că nu se respectă reprezentativitatea, proporţională, confederaţia Meridian având mai puţini membri. Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a declarat că reprezentativitatea acestei organizaţii este un accident juridic, poziţie cu care au fost de acord toate confederaţiile, dar se pare că şi-au schimbat atitudinea, ceea ce conduce la concluzia că există interese pentru minimalizarea Cartel Alfa în CES. În replică, Dumitru Costin, preşedintele BNS, a declarat că a propus confederaţiei Cartel Alfa să se facă un recensământ, dar Bogdan Hossu a refuzat acest lucru.