Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", cel mai mare spital de neuropsihiatrie din Romania, cu 34 de pavilioane si 2000 de paturi, nu are o biserica proprie, desi au trecut 95 de ani de cand a fost ctitorit. In opinia parintelui Radu Ilas, preotul spitalului, aceasta absenta a unui lacas de cult, tocmai din locul unde suferinta provocata de boala atinge sufletul atat de multor oameni, este "o lipsa strigatoare la cer". Aceeasi parere o au si cei internati aici, care gasesc o mare alinare in rugaciunea in biserica, nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu fiind cea mai mare speranta a lor de vindecare. Venind in intampinarea dorintei pacientilor si a preotului care se ingrijeste de sufletul bolnavilor, directorul spitalului, prof. univ. dr. Radu Mihailescu, directorul adjunct, prof. univ. dr. Lidia Maria Nica Udangiu, si directorul tehnic administrativ, ing. Constantin Ciurciubisi, s-au alaturat acestui demers, devenind ctitori ai bisericii ce se va ridica, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". O biserica inchinata Fecioarei Maria Situata pe locul unuia dintre cele doua pavilioane care strajuiesc intrarea principala, dinspre Sos. Berceni, in fata pavilionului administrativ, Biserica "Adormirea Maicii Domnului" se va cladi dupa planurile arhitectului Neculai Ionescu Ghinea (cel care, impreuna cu arhitecta Lucia Stoica, a realizat impresionanta lucrare "Enciclopedie a lacasurilor de cult din Bucuresti", aparuta la Editura Universalia). Inspirata din arhitectura moldoveneasca, biserica se va integra in specificul cladirilor pavilioanelor spitalului, avand siruri de caramida in alternanta cu registre din tencuiala. Un brau zimtat de caramida asezat sub cornisa, ferestre inguste si inalte, terminate arcuit, cu ancadramente ample, din praf de piatra, streasina evazata din lemn, pe capete de grinzi lucrate artistic sunt doar cateva elemente descriptive, ex