Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crima de la Cluj:- A fost retinut primul suspect

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 11 noiembrie 2006 ·

Procurorii clujeni au pus ieri sub acuzare un tanar de 23 de ani, considerat principalul suspect in cazul mortii studentului Alex Gordea, care a decedat dupa ce a fost implicat intr-o bataie la care a fost martor si liderul PD, Emil Boc.

Calin Bondor a fost prezentat ieri instantei Tribunalului Cluj cu propunerea de arestare preventiva pe 29 de zile, iar in acest moment se afla in inchisoare, unde va sta cel putin pana luni, cand se va judeca recursul. Procurorii au audiat in acest caz 20 de persoane, printre care si pe primarul Emil Boc, care a fost printre primii prezenti la fata locului si cel care a chemat Salvarea. In noaptea de luni spre marti, mai multi tineri care petreceau in clubul de noapte Obsession din Cluj-Napoca s-au luat la cearta, aparent dintr-un motiv extrem de banal.

Potrivit Violetei Traistaru, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj, se pare ca unul dintre tinerii implicati in incident a aruncat sau varsat sampanie pe un altul, aceasta fiind scanteia ce a produs un conflict spontan, soldat in final cu moartea studentului de la Babes-Bolyai, Alex Gordea, de 21 de ani, care isi serba in acea seara ziua de nastere. Din primele cercetari a reiesit ca un grup format din sase persoane, din ambele tabere, a iesit in fata barului, unde au inceput sa se loveasca. La un moment dat Alex Gordea a primit o lovitura in urma careia a cazut si s-a lovit puternic cu capul de caldaram, iar alti doi baieti au rupt-o la fuga.

INTAMPLAREA. Acesta a fost cu aproximatie momentul in care pe strada trecea un taxi in care se afla primarul Emil Boc. Acesta se ducea, putin inainte de ora doua noaptea, spre casa, de la birou, a observat incaierarea, pe baietii care fugeau si alti trei care sangerau puternic, astfel ca a cerut soferului sa opreasca masina. Primarul s-a apropiat de tanarul cazut, a vazut in ce stare se afla si a incer

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 2 ore
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 3 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 7 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 6 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 2 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 4 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 7 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°